BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ CĂLĂRAȘI INVITĂ TINERII PASIONAȚI DE TEHNOLOGIE ȘI INOVAȚIE ÎN SMART LAB

Cu sprijinul Consiliului Județean Călărași și inițiativa Asociaţiei INACO – Iniţiativa pentru Competitivitate, Biblioteca Județeană Călărași vă invită să vă înscrieți la cursurile captivante din Laboratorul Smart. Dar grăbiți-vă, locurile sunt limitate!

“Laboratorul este pregătit pentru noul an școlar, dar pe perioada vacanței au fost, aici, grupe de copii, care nu au stat, ci au învățat prin joacă alături de colegul meu Bogdan. Acum se formează noi grupe de copii în cadrul Smartlab-ului. Nu pot să zic decât că, astăzi, este doar o parte din ceea ce dorim să prezentăm, urmează și celelalte secții care vor prinde viață și sub altă formă.” – a declarat, pentru Canal Sud, Ionela Ichim, manager Biblioteca Județeană “Alexandru Odobescu” din Călărași.

Programul SMART LAB Călărași vine cu două opțiuni de cursuri pentru tinerii cu vârste între 10 și 14 ani, cu grupuri restrânse de câte 15 participanți:

  • Curs de inițiere în Grafică și printare 3D – un curs ce durează 6 săptămâni și se desfășoară în zilele de marți, între orele 15:00 – 17:00.
  • Curs de inițiere în Robotică – o experiență de 6 săptămâni care va avea loc în zilele de miercuri, între orele 15:00 – 17:00.

După formarea grupelor, participanții vor fi contactați pentru a confirma participarea și pentru a stabili data de începere a cursurilor.

Dacă sunteți gata să explorați lumea fascinantă a tehnologiei și inovației, vă rugăm să vă înregistrați la sediul bibliotecii sau sunând la numărul de telefon 0242/316.757 pentru programări.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ