Ultima oră
Marius Dulce

Târgul de Toamnă continuă la Călărași. Marius Dulce: „Menținem tradiția! Suntem alături de oameni, pentru oameni”

Târgul de Toamnă din Călărași a ajuns miercuri, 2 septembrie, la cea de-a doua zi, evenimentul reunind și în acest an un număr important de comercianți, operatori economici și reprezentanți ai sectorului de alimentație publică.

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a făcut un tur al târgului și a prezentat câteva dintre datele privind participarea din acest an.

Potrivit edilului, în cadrul târgului sunt prezente aproximativ 150 de societăți comerciale, 14 restaurante și 25 de gogoșerii. De asemenea, sunt amenajate aproximativ 100 de spații comerciale, un număr apropiat de cel înregistrat și la ediția de anul trecut.

Marius Dulce a vorbit și despre impactul financiar pe care acest eveniment îl are asupra bugetului local. Potrivit acestuia, ediția de anul trecut a adus încasări de aproximativ 2,6 milioane de lei, iar pentru ediția din acest an autoritățile locale se așteaptă la un nivel asemănător.

Primarul a subliniat că sumele încasate revin în comunitate prin proiectele și activitățile administrației locale, fiind folosite în beneficiul locuitorilor municipiului.

„Menținem tradiția! Suntem alături de oameni, pentru oameni”, a transmis Marius Dulce în timpul vizitei prin Târgul de Toamnă.

Printre noutățile prezentate în acest an se află și o terasă cu un concept diferit, descrisă de edil drept „un fel de discotecă în aer liber”, un spațiu destinat celor care vor să combine atmosfera de târg cu muzica și distracția.

Târgul de Toamnă rămâne unul dintre evenimentele tradiționale ale municipiului Călărași, atrăgând anual comercianți și numeroși vizitatori și generând, în același timp, venituri importante pentru bugetul local.

 

Citește și

LIVE TV