Take trece în următorul rând după Ferdinand și Pache: ce urmează?
După instaurarea regimului comunist, începând cu anul 1948, autoritățile au porit să elimine simbolurile asociate cu forma de guvernare, cu autoritățile politice tradiționale și cu perioadele de glorie națională dinaintea celui de-al doilea război mondial. În spațiul public au fost suprimate portrete și semne distinctive ale dinastiei regale, dar și ale autorităților istorice, iar operele de artă care reprezentau aceste momente au fost reduse la uitare sau dezmembrate. Această campanie nu s-a limitat la simpla demontare a unor statui; scopul a fost rescrierea memoriei colective, înlocuind reperele epocii interbelice cu atenția acordată noilor structuri ale regimului, precum simbolurile militare ale încrederii ideologice și ale conducerii comuniste. Un exemplu reprezentativ în acest sens este figura ecvestră a unui conducător al epocii moderne, amplasată în zona centrală a Bucureștiului. Opera, realizată de un sculptor de renume din zonă, a fost dezvelită în anul 1939, iar reprezentarea a consolidat imaginea unui lider văzut ca promotor al unui ordinte nou. După anul 1948, această operă a dispărut din spațiul public, iar mult timp nu s-a clarificat exact cum a fost tratat materialul din care era confecționată; în stare de incertitudine, s-a sugerat că bronzul ar fi fost topit. Timp de peste șase decenii, una dintre cele mai notabile zone centrale a Capitalei a rămas fără o referință artistică majoră, ca și cum o parte din identitatea istorică a țării ar fi fost ștearsă din mentalul colectiv. Doar în anul 2010 s-a reocupat acel amplasament cu o nouă reprezentare ecvestră a aceleiași figuri regale, readucând într-un loc central imaginea domnitorului.
Un alt monument de mare valoare artistică a fost atunci Monumentul ridicat în cinstea unui rege care a condus țara în acea perioadă și sub domnia căruia s-a realizat un moment de unire națională. Având proiectul inițial ca omagiu adus întregirii teritoriale, lucrările, finalizate în 1940, purtau semnătura aceluiași autor, iar în prezent municipalitatea intenționează readucerea monumentului în circuitul public, proiectul fiind în derulare. În plus, simboluri majore din capitală au suferit modificări în deceniile de după război; un exemplu ilustrativ în acest sens este un arcul emblematic al orașului, care, odată cu consolidarea regimului, a suferit transformări însemnate. Elementele ce făceau referire la monarhie și la momentul intrării țării în alianțe au fost îndepărtate sau înlocuite cu motive decorative din piatră. De asemenea, inscripțiile ce aduceau în atenție declarațiile regelui referitoare la politica internă au fost șterse, la fel cum au fost eliminate mențiuni despre localități istorice aflate dincolo de granița tradițională a Olteniei, toate acestea având scopul de a estompa legăturile istorice cu regiunile Basarabiei. După Revoluția din 1989 și în cadrul proceselor de restaurare punându-se accent pe recuperarea patrimoniului, unele dintre medalioanele regale și inscripțiile au reintrat în circuitul public odată cu proiectele de reamenajare, aducând înapoi în peisajul urban amintiri relevante despre trecutul național.
În ansamblu, interceptarea memoriei vizuale a fost un demers amplu ce a vizat reconfigurarea spațiului urban în favoarea unei narative politice nou-îmbrățișate de autoritatea centrală. Acest proces a inclus nu doar demontări, ci și înlocuiri și modificări în arhitectură, cu scopul de a reorganiza percepția publică asupra istoriei recente. Restaurări ulterioare au încercat să recupereze fragmente din identitatea națională, aducând în discuție contextele în care aceste monumente au fost ridicate și rolul lor în memoria colectivă. În prezent, se pun în valoare soluții de reabilitare și reechilibrare a peisajului urban, cu accent pe justificarea istorico-culturala a fiecărui reper, precum și pe asigurarea unei lecturi echilibrate a trecutului într-o manieră deschisă și informativă pentru publicul contemporan. Dialogul dintre vechi și nou continuă să modeleze orașul, integrând în același spațiu title-ul identității naționale, în timp ce comunitatea colectivă își revisită rădăcinile prin obiecte și spații ce pot fi interpretate în multe feluri. Astfel, procesul de conservare devine o punte între uman și arhitectural, între tradiție și identitatea modernă a spațiului metropolitan.
