Ultima oră
ADMINISTRAȚIE

Primăria Călărași a încasat peste 203 milioane de lei în primele nouă luni ale anului

Municipiul Călărași a încheiat primele nouă luni ale anului cu venituri de peste 203 milioane de lei și plăți de aproximativ 185 de milioane și jumătate de lei. Execuția bugetară, aprobată de Consiliul Local, indică la sfârșitul lunii septembrie o diferență pozitivă de aproape 17 milioane 750 de mii de lei. Această sumă reprezintă diferența dintre încasările și plățile efectuate până la data raportării și nu poate fi considerată automat disponibilă pentru orice cheltuială nouă. Din totalul veniturilor, aproximativ 132 de milioane de lei provin din surse proprii. Cele mai mari sume cheltuite au fost raportate în domeniul asistenței sociale, cu peste 42 de milioane de lei, urmat de transporturi, protecția mediului, funcționarea autorităților locale, dezvoltarea publică și învățământ. Pentru investiții, administrația a raportat plăți de aproape 33 de milioane de lei. Primăria Municipiului Călărași continuă proiectele pentru eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu”, realizarea centrului de colectare a deșeurilor prin aport voluntar și modernizarea transportului public. Situația de la finalul anului va arăta în ce măsură au avansat investițiile și cât din bugetul aprobat a fost folosit efectiv.

Citește și

LIVE TV