Cate Blanchett la Cannes, opt ani după #MeToo, numără 10 femei la 75 de bărbați în fiecare dimineață
La zece ani de la răsturnarea pe scena globală a mișcării #MeToo, actrița australiana Cate Blanchett își exprimă îndoielile în legătură cu adevăratul nivel de progres în industria cinematografică, susținând că schimbările consemnate la vreun nivel par să fi fost superficiale și să nu fi rezistat testului timpului. Despre aceste chestiuni a vorbit într-o discuție amplă găzduită în timpul Festivalului de Film de la Cannes, context în care a fost analizat drumul parcurs de femei în această meserie, cu o privire la consecințele reale în practică.
Blanchett a evidențiat în continuare că pandemia de inegalitate de gen persistă pe platourile de filmare, iar experiența sa personală îi oferă o imagine clară a unui teren de lucru unde diferențele de gen se repetă în rutina zilnică. A subliniat că se află în producții în care numărătoarea de oameni este, în fiecare dimineață, în continuă desfășurare: un colectiv de aproape o zecime de colegi femei în fața unui număr mult mai mare de bărbați, o realitate care, spune ea, poate influența intensitatea și direcția muncii creative.
Ceea ce rămâne relevant, potrivit afirmațiilor sale, este că preferă colaborarea cu persoane de sex masculin, însă a insistat asupra ideii că omogenitatea echipelor are un cost artistic clar și poate atrofia paradoxal forța unui proiect. Ea a vorbit despre cum glumele și lazerul pot deveni identice într-un spațiu de lucru dominat de același tip de profil profesional, iar această uniformitate, a atras atenția, poate afecta dinamica creativă și calitatea rezultatului artistic.
Între timp, opt ani mai târziu, apariția acestei reflecții vine într-un moment în care unele dintre cele mai vizibile gesturi de solidaritate feminină rămân în amintire, iar întrebările despre efectul real al acestora se rescriu în contextul actual. În 2018, când Blanchett ocupa funcția de președintă a juriului de la Cannes, numărul regizoarelor din competiția oficială era de 21 de titluri, iar solicitările privind reprezentarea feministă părea să lase loc de speranță. Între timp, însă, se observă că tăblița a rămas încă deficitară, cu un raport în care numărul regizorilor bărbați a fost decisiv mai mare decât cel al regizoarelor femei, într-un registru de la începutul aceeași perioade. În fața acestor date, Blanchett a apărat atunci festivalul, apreciind că schimbarea nu se poate petrece peste noapte, dar semnala o nevoie de acțiune consecventă în industrie.
Tonul discuțiilor despre egalitatea de gen la Cannes, în ultimii ani, rămâne însă încheiat între două percepții complementare. Pe de o parte, Blanchett și alți colegi saluta acea idee de progres, iar pe de altă parte, vocea publică insistă asupra faptului că reforma este încă departe de a fi universală sau uniformă. În acest registru, actrița Julianne Moore a repetat în cadrul unei conferințe dedicate rolului femeilor în industrie că lucrurile au avansat și că se poate observa o creștere în reprezentarea de gen, de la perioade în care numărul femeilor pe platoulos era mult mai mic, la situații în care femeile ocupă treptat mai multe poziții cheie în producții majore. Moore a rememorat, referindu-se la anii 2016, o scenă în care era una dintre puținele femei de pe platoul de filmare, subliniind importanța unor schimbări adăugate la nivelul echipelor, dar a remarcat totodată că creșterea vizibilă a reprezentării nu a fost uniformă în toate segmentele industriei.
În oglinda acestor perspective, Blanchett a anunțat la Cannes că va participa în următorul proiect al regizorului Brady Corbet, cunoscut pentru realizările sale anterioare, inclusiv una dintre lucrările premiate la festivaluri. Noul lungmetraj se desfășoară în anii 1970, iar distribuția, alături de actrița va include și nume precum Selena Gomez și Michael Fassbender, ceea ce marchează o dovadă în favoarea consolidării colaborărilor între actrițe de diferite generații și actori de talie internațională într-un cadru creativ ce se întinde înapoi în deceniul menționat. Alegerea proiectului poate sugera o intenție de a explora nu doar estetica perioadei, ci și complexitatea dinamicilor de pe platourile de filmare, într-un moment în care rețelele de producție încearcă să ofere spațiu pentru povești diverse, scrise și regizate de femei, precum și de echipe mixte.
Într-un peisaj în care discuțiile despre reprezentare, echitate salarială și oportunități egale în industrie continuă să modeleze politica culturală a festivalurilor majore, conținutul discuțiilor de la Cannes reflectă o preocupare constantă pentru transformările pe termen lung. Se poate observa cum vocea actorilor implicați în industrie, precum Blanchett sau Moore, contribuie la conturarea unei perspective nuanțate asupra situației: un progres vizibil, dar insuficient, în condițiile în care echipele de producție încă simt impactul disparităților istorice. În final, aceste ajunuri din culisele festivalurilor și deciziile de carieră ale unor figuri de prim-plan ridică întrebări despre direcția pe care cinematografia o poate urma pentru a asigura o reprezentare echilibrată, o creativitate liberă de prejudecăți și o deschidere reală către talente din toate spațiile sociale.
Pornind de la aceste amplasamente, scena artistică pare să analizeze în profunzime dacă provocările semnalate în ultimul deceniu pot fi transfigurate în practici durabile. Astfel, activitatea în liceul cinematografic rămâne fidelă ideii că diversitatea în regie, promovarea regizoarelor feminine și încurajarea colaborărilor cross-gen, în contexte creative variate, pot duce la opere cu un impact mult mai amplu asupra publicului. În această lumină, viitoarele proiecte, inclusiv colaborările dintre Blanchett, Corbet și distribuția anunțată, pot reprezenta un pas important în consolidarea unei industrii în care reprezentarea femeilor în producție, scenariu și regie este nu doar o contento-lot, ci un angajament concret pentru o presă culturală mai echilibrată și mai credibilă.
