Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând cu 7 mai a.c. în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, după decesul Papei Francisc.
În acest Conclav, care urmează să se desfăşoare după un ceremonial precis, elaborat de-a lungul secolelor, cei 135 de cardinali electori urmează să se reunească în Capela Sixtină pentru a alege în cel mai mare secret un succesor al lui Francisc.
În virtutea regulilor Vaticanului, cardinali vor lua parte, în acea dimineaţă, la o slujbă solemnă în Bazilica Sfântul Petru, după care cei 135 de cardinali electori, în vârstă de până la 80 de ani, se vor reuni după-amiaza în capela Sixtină, în vederea acestui scrutin cu uşile închise, care poate dura mai multe zile.
Capela Sixtină, vizitată anual de milioane de persoane, a fost închisă publicului începând de luni, în vederea Conclavului, anunţă site-ul muzeelor.
Data începerii Conclavului a fost anunţată în urma celei de a cincea „Congregaţii Generale”, o reuniune a cardinalor electori şi neelectori, care a început luni dimineaţa.
Pe timpul viitorului Conclav, cardinalii electori nu vor avea dreptul să comunice cu exteriorul, pe cale poştală sau telefonic. Operaţiunile de vot vor continua până când un nume va fi susţinut de către două treimi dintre cardinali. În timpul Conclavului, două sesiuni de vot sunt prevăzute dimineaţa şi alte două după-amiaza.
Cardinalii, aşezaţi lângă fresca monumentală „Judecata de Apoi” a lui Michelangelo, primesc buletine de hârtie pe care scrie ”Eligo in Summum Pontificem” („Îl aleg ca Suveran Pontif”) deasupra unui spaţiu liber. Ei introduc buletinul de vot într-o urnă, care este apoi deschisă. În cazul în care numărul buletinelor nu corespunde cu numărul electorilor, acestea sunt arse şi se procedează imediat la un nou vot, prevede Constituţia.
Buletinele din cele două scrutine şi notiţe ale cardinalilor sunt apoi arse într-o sobă de către cardinalul şambelan, care asigură interimatul între cei doi papi. Pe coşul sobei, pe care credincioşii îl văd din Piaţa Sf. Petru, iese un fum negru dacă nu a fost ales niciun papă. Fumul este alb în cazul în care s-a ales un papă, prin adăugarea unor produse chimice.
Odată ales, noul Papă răspunde la două întrebări pe care i le adresează decanul de vârstă al cardinalilor: „vă acceptaţi alegerea canonică ca Suveran Pontif?” şi „pe ce nume vreţi să fiţi numit?”.

One thought on “CÂND VA FI ALES NOUL PAPĂ? CONCLAVUL SE VA DESFĂȘURA DUPĂ UN CEREMONIAL PRECIS”
Comments are closed.