URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

RECUNOȘTINȚĂ ȘI RESPECT PENTRU CEI CĂZUȚI ÎN LUPTĂ. ZIUA VETERANILOR DE RĂZBOI, UN EVENIMENT CU TRADIȚIE

Marți, 29 aprilie a.c., în semn de recunoaștere a eroismului românilor care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, autoritățile din județul Călărași au marcat Ziua Veteranilor de Război, la monumentul Eroilor Călărășeni din al Doilea Război Mondial.

Evenimentul, închinat celor care și-au pus viața în pericol, a reunit conducerea instituților importante din județ. Astfel, pe rând, Instituția Prefectului Județului Călărași, Consiliul Județean Călărași, structurile Ministerului Afacerilor Interne, precum și partidele politice și-au arătat aprecierea pentru cei care și-au pierdut viața pe front, depunând coroane de flori la monumentul Eroilor Călărășeni din al Doilea Război Mondial.

Guvernul României a instituit, în anul 2007, Ziua Veteranilor de Război, care este sărbătorită anual, la data de 29 aprilie, în amintirea zilei în care Regele Carol I a semnat decretul de instituire a titlului de „veteran de război” pentru foștii luptători în Războiul de Independență (1877-1878).

De asemenea, în perioada 24-29 aprilie, Ministerul Apărării Naționale a organizat campania „ONOR veteranilor de război”, prilej cu care au fost distribuite pachete-cadou celor 437 veterani de război și 13 de văduve de război din România, precum și singurului veteran de război în viață din Republica Moldova.

Continue Reading
La Top