PALATUL COPIILOR DIN CĂLĂRAȘI A PARTICIPAT LA CONCURSUL NAȚIONAL DE ARTE DIN CONSTANȚA

  1. În perioada 5-7 octombrie 2023, la Constanța, s-a desfășurat ediția a V-a, a Concursului Național de Arte “Enroll for fun 2023 – Tradition, Innovation and Creativity”.

Acest concurs național a reprezentat o autentică lecție de educație artistică în spiritul tradițiilor și al picturii moderne.

“Într-adevăr, weekendul acesta, o parte dintre copiii noștri de la cercul de artă decorativă și de la cercul de pictură, s-au înscris la Concursul Național de Arte “Enroll for fun 2023 – Tradition, Innovation and Creativity”, organizat de Palatul Copiilor Baia Mare în parteneriat cu Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” din Constanța. A fost o participare inedită, fiind prima participare la acest concurs pentru că aceste două secțiuni de meșteșuguri și pictură s-au desfășurat anul acesta cu participare fizică. A fost o experiență inedită și pentru noi și pentru ei. A fost un eveniment foarte frumos, am întâlnit mulți copii talentați din alte județe. Copiii noștri au obținut premii la secțiunea de cusut și la secțiunea de meșteșuguri, la țesut”, a declarat Lavinia Vasile, director Palatul Copiilor din Călărași, într-un interviu oferit pentru Canal SUD.

Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Constanța a fost partener în cadrul acestui proiect, alături de Palatul Copiilor din Baia-Mare și Palatul Copiilor Târgu-Mureș.

Au concurat peste 60 elevi din județele Maramureș, Mureș, Ialomița, Călărași, Buzău, Galați, Teleorman, Tulcea, București și Constanța, însoțiți de profesorii lor, în fața unui public numeros – elevii gimnaziului CNMB Constanța.

În cadrul concursului la Secțiunea de arte și meșteșuguri tradiționale s-a desfășurat Cercul de Pictură și Desen, Prof. coord. Amza Natalia-Mihaela, și Cercul de Țesut-Cusut,  Prof.coord. Radu Filofteia.

 

 

 

 

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ