În noaptea de luni spre marți, în jurul orei 02:05, un devastator incendiu a izbucnit pe strada 13 Decembrie, la un restaurant din municipiu. La ora 09:00, pompierii încă erau prezenți la fața locului, acționând cu autospecialele de intervenție.
Mai multe autospeciale ale pompierilor au fost mobilizate pentru a lichida incendiul de proporții. În timp ce flăcările violente cuprindeau clădirea, oamenii din zonă au fost evacuați, iar locatarii și-au îndepărtat autoturismele din calea flăcărilor.

“În jurul orei 02:00, am fost anunțați cu privire la izbucnirea unui incendiu la un restaurant din municipiu. Am acționat, în prima fază, cu patru autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și echipaje SMURD pentru localizarea și limitarea propagării incendiului”, a declarat pentru Canal SUD, Iulian Păduraru, inspector șef în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Barbu Știrbei” Călărași.
Aproximativ 3.500 de mp au fost făcuți scrum. La acel moment, exista posibilitatea ca incendiul să se propage la patru locuințe și la clădirea Finanțelor Publice. Cetățenii s-au autoevacuat de îndată atunci când au simțit mirosul de fum. De asemenea, trei persoane care se aflau în restaurant la acea oră, s-au autoevacuat.
“Personalul a fost suplimentat, astfel mai multe subunități din județ s-au mobilizat și au intervenit la locul faptei”, a conchis aceeași sursă.
Pompierii din Lehliu-Gară, Oltenița, Dragalina și Borcea s-au deplasat în municipiu pentru a lichida incendiul. După 8 ore de intervenție, aceștia încă acționează.
Cauza declanșării incendiului încă nu este cunoscută, dar potrivit surselor Canal SUD ar fi vorba despre un scurt circuit.


