Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină în această seară în Năvodari, acolo unde a avut loc un accident rutier. Un autocar în care se aflau aproximativ 40 de ucraineni a intrat într-un limitator de înălțime, iar 15 persoane au fost rănite, printre ele numărându-se și doi copii.
Autoritățile au activat imediat planul roșu de acțiune, iar șase persoane au fost transportate la spital.
La fața locului au fost alocate o autospecială cu apă și spumă, șase echipaje SMURD B, un echipaj SMURD C, un echipaj de descarcerare din cadrul Detașamentului Fripis. De asemenea, au mai fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Midia, trei autospeciale de victime multiple, șase echipaje SAJ, două PA și un UTIM.
UPDATE 1:
Planul roșu a fost dezactivat la ora 22.46. Până acum au fost transportate la spital opt persoane.
UPDATE 2:
„La data de 28 august a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Nuferilor, din orașul Năvodari, s-a produs un accident rutier.
Din primele informații rezultă că un autocar, în care s-ar fi aflat 40 de persoane, ar fi lovit limitatorul de înălțime al unui pod, iar opt persoane ar fi fost rănite ușor.
Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța.
UPDATE 3:
La fața locului au acționat aproximativ 50 de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța.
Bilanțul final arată că 15 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, iar opt dintre ele au fost transportate mai apoi la spital pentru îngrijiri medicale amănunțite. De asemenea, nimeni a suferit răni grave, iar printre persoanele rănite nu s-au numărat și minori.
„La fața locului, când au ajuns, colegii au găsit aproximativ 40 de pasageri. Au fost evaluate medical mai multe persoane, 15 dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, ulterior opt dintre ele au fost transportate la Spitalul Județean Constanța pentru investigații medicale amănunțite.
Din fericire, nu a fost nimeni în stare critică, toate victimele prezentau excoriații, plăgi sau diverse contuzii în urma accidentului.
Din fericire, nu, nu au fost minori răniți. Au fost, într-adevăr, trei minori în autocar care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost și el evaluat medical, dar nu a fost transportat ulterior la spital”, a precizat Ana-Maria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Constanța.



