REZULTATELE MISIUNILOR DESFĂȘURATE DE JANDARMII CĂLĂRĂȘENI ÎN PERIOADA 18-20 AUGUST

În perioada 18-20 august 2023, jandarmii călărășeni au efectuat misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice la manifestările cultural-artistice care au avut loc în județ, au executat acțiuni de asigurare a pazei obiectivelor și au desfășurat activități preventive în sistem integrat, alături de Agenția Națională Antidrog și de Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, cu titlul “Fii liber !”.

De asemenea, aceștia au acționat zilnic pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală și contravențională.

În urma misiunilor desfășurate, au fost constatate 12 sancțiuni contravenționale pentru care s-au aplicat amenzi în valoare totală de 4.700 de lei și 3 avertismente scrise pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială.

Totodată, Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași dorește să mulțumească cetățenilor care au ales să petreacă acest sfârșit de săptămână în mod responsabil, respectând recomandările forțelor de ordine.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ