În acest sezon iau parte la întrecerea sportivă a ligii a patra următoarele echipe: Dunărea Grădiștea, Roseți, Tricolorul Jegălia, Dunărea Ciocănești, Progresul Perișoru, Conpet 2006 Ștefan cel Mare, Spicul Vâlcelele, Unirea Dragalina, Venus Independența.
Pentru pregătirea jucătorilor au avut loc două meciuri amicale, urmând încă două, pe data de 13 la Vâlcelele și pe 20 la Fundulea. După finalizarea acestora, va începe prima etapa a Cupei României și pe data de 3 septembie debutul noului sezon.
Durata unui joc oficial este de 90 de minute, cu două reprize egale, cu o pauză ce nu poate depăşi 15 minute. Durata pauzei dintre reprize nu poate fi modificată decât cu consimţământul arbitrului.

“Deja am început pregătirea noului sezon, au avut loc două meciuri amicale, urmează să avem încă două, pe data de 13 la Vâlcelele și pe 20 la Fundulea. Urmând să înceapă prima etapă din Cupa României și debutul sezonului pe data de 3 septembrie, care cu siguranță va fi un sezon foarte frumos, având în vedere că mai multe echipe s-au întărit.” – declară antrenorul echipei Dunărea Grădiștea, Silviu Matei.

One thought on “SEZONUL DE TOAMNĂ AL LIGII A PATRA”
Comments are closed.