- 1400: Începutul domniei lui Alexandru cel Bunîn Moldova (până 1 ianuarie 1432); Alexandru cel Bun a consolidat statul pe plan extern și intern, a aplanat conflictul cu Patriarhia din Constantinopol, care a recunoscut Mitropolia de la Suceava (1401), a înființat episcopiile din Roman și Rădăuți și a clădit mânăstirile Moldovița și Bistrița.
- 1521: Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulungcătre Johannes Benkner, judele Brașovului; scrisoarea, datată din 29 iunie 1521, reprezintă primul text redactat în limba română, cu caractere slavone care s-a păstrat.
- 1613: Teatrul londonez „Globe” arde în timpul unei reprezentații cu piesa lui ShakespeareHenry al VIII-lea
- 1713: Petru I al Rusiei vizitează Moldova și face cunoștință cu domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir.
- 1880: Franța anexează Tahiti.
- 1866: Parlamentul României adoptă prima constituție a țării, una dintre cele mai avansate a acelor timpuri.
- 1941: Al Doilea Război Mondial: Se sfârșește acțiunea trupelor sovietice de măcelărire a prizonierilor în celulele lor sau prin marșuri ale morții, acțiune inițiată în ajunul invaziei nazisteîn URSS, la 22 iunie. Aproximativ 12.000 persoane (majoritatea polonezi, ucraineni și evrei) au fost uciși.
- 1986: Argentina câștigă Campionatul Mondial de Fotbal.
- 1995: Navele spațiale Atlantis (SUA) și Mir(Rusia) s-au unit, formând astfel cel mai mare satelit artificial care a orbitat vreodată în jurul Pământului.
- 2019: La Congresul extraordinar al PSD, Viorica Dăncilă a fost aleasă noul președinte al partidului cu 2.828 voturi. Contracandidații ei au fost: Liviu Pleșoianu (715 voturi), Șerban Nicolae (375 voturi) și Ecaterina Andronescu(50 voturi). Funcția de președinte executiv a fost câștigată de Eugen Teodorovici cu 2.463 voturi, iar funcția de secretar general de Mihai Fifor cu 2.366 de voturi.
- 1978:se naște Nicole Scherzinger, cântăreață, dansatoare, autoare, actriță, compozitoare și muziciană americană.
- 1979:se naște Clementine Ford, actriță americană.
29 IULIE: CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI

3 thoughts on “29 IULIE: CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI”
Comments are closed.