Primarul Aniel Nedelcu Pațurcă, mesaj pentru elevii din Borcea la început de an școlar

Primarul comunei Borcea, Aniel Theodor Nedelcu Pațurcă, a transmis un mesaj elevilor, profesorilor și părinților cu prilejul începerii noului an școlar, subliniind importanța educației și investițiile realizate de administrația locală în infrastructura școlară.

Edilul a precizat că educația rămâne una dintre prioritățile Primăriei Borcea și ale Consiliului Local, administrația investind constant în modernizarea unităților de învățământ și în crearea unor condiții mai bune pentru elevi și cadrele didactice.

Printre proiectele importante menționate se numără modernizarea școlilor, construirea grădiniței cu program prelungit și realizarea campusului școlar verde, una dintre cele mai recente investiții destinate copiilor din comună.

Primarul a amintit și tradiția premierii elevilor care obțin rezultate deosebite la olimpiade și concursuri, exprimându-și speranța că și în acest an cât mai mulți copii din Borcea vor obține performanțe la nivel județean și național.

Aniel Nedelcu Pațurcă le-a transmis profesorilor succes și putere de muncă, iar părinților le-a dorit să se bucure de reușitele copiilor lor. Elevilor le-a adresat îndemnul de a avea încredere în propriile forțe, de a învăța cu seriozitate și de a se bucura de anii de școală.

One thought on “Primarul Aniel Nedelcu Pațurcă, mesaj pentru elevii din Borcea la început de an școlar”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ