Brook, la fel de talentat ca Gower și Pietersen, dar încă nepregătit pentru rolul de căpitan, spune Agnew
Acesta ar trebui să fie un moment crucial în cariera lui Harry Brook, după ultimii ani plini de schimbări și controverse pe durata a patru ani și a 38 de teste. În al doilea zi al primului test împotriva Pakistanului, el a înscris 91 de runs din 93 de mingi, păstrându-și calmul fără să coboare ritmul, transformând jocul într-unul în care concentrația a fost cuvântul de ordine. În fața adversarilor, gesturile agresive ale loviturilor din intervențiile anterioare, în special în perioada de după seria din Australia, nu au mai fost prezente; nu a fost nevoie să alerge spre creasta aruncărilor, iar singura greșeală notabilă a fost o punctare ratată la o mână de ajutor, după care însă a menținut ritmul și a exploatat orice bundă slabă a mingei pentru câștig.
De această dată, Brook pare să manifeste un plan clar pentru întreaga sa carieră în Test cricket. Orice îndepărtare sau frustrare pe care am simțit-o față de el nu a fost niciodată una personală sau legată de evaluarea abilităților sale de desenare a loviturilor. Este vorba despre un talent rar, care îl situează alături de nume mari din istoria echipei Angliei, precum Pietersen și Gower, din momentul în care am avut prilejul să-l urmăresc în strălucirea talentului său. Au fost momente când această tenacitate a fost evidentă, cum ar fi impresionanta performanță a unui secol triplu în Pakistan, la Multan, momente în care am rămas impresionat de capacitatea sa de a transforma jocul printr-un talent rar.
Cu toate acestea, în Australia, când Brook a plecat la lovitura greșită la conducătorul Scott Boland în Perth sau a încercat să lovească cu putere la Mitchell Starc în Brisbane, am simțit temerea că ar putea pierde ce a muncit atât de mult pentru a dobândi. Nu este surprinzător că această versiune a Brook vine imediat după ce a fost ignorat pentru rolul de căpitan. A fost luată în considerare de către conducătorul executiv Rob Key și alți oficiali de la Consiliul de Cricket pentru Anglia și Țara Galilor, înainte de a se decide altfel. Este probabil să se fi întrebat de ce s-a întâmplat astfel și, în lumina întâmplărilor din Wellington și a anumitor comentarii publice făcute în trecut, această situație poate fi văzută ca o lecție despre maturitate.
Brook s-a dovedit în multe situații un tactician capabil și un lider al echipei de formatoare alb-albă, însă nu a existat un moment în care să cred că era suficient de pregătit pentru rolul de căpitan într-o echipă de Testare. Aceasta înseamnă că o poziție de reprezentare a țării, implicând și acceptarea responsabilităților legate de teme dificile la nivel global, rămânea în afara ariei sale. Existența episoadelor referitoare la Zimbabwe și Afganistan în trecut demonstrează importanța acestui aspect. Brook nu a dat semne clare că s-ar simți pregătit să îndeplinească acea parte a atribuțiilor, iar, în această lumină, Joe Root a rămas singura opțiune viabilă. Ierarhia nu a avut altă alegere.
Cu toate acestea, revenirea lui Root în rolul de așază liderul nu poate să dureze la nesfârșit, poate numai până la finalul viitoarei Serii de Ashes, iar Brook are acum în fața lui ocazia să demonstreze că este candidatul potrivit pentru această funcție în viitor. Nu este exclus ca în timp ce Brook se maturizează prin loviturile sale din acest moment să apară și nume tinere, precum Jacob Bethell, despre care se știe că este încrezător ca lider. Oricât de mult ar exista așteptări asupra lui Brook, nu există un motiv pentru a nu crede că, după ce Root va părăsi rolul, Brook poate deveni căpitanul de Test într-un moment oportun, mai ales dacă evoluțiile sale la bârnă indică o maturitate din ce în ce mai mare.
Desigur, opiniile despre evoluția lui Brook vor fi adesea filtrate prin prisma ceea ce s-a întâmplat în trecut. Este posibil să se spună că această performanță va adăuga doar la frustrările anterior resimțite și poate va reconfirma pozitivitatea, dar analiza atentă rămâne aceeași: Brook este un talent de excepție, cu potențialul de a modela o nouă eră a cricketului englez, în timp ce rămâne disciplinat, concentrat pe jocul său, preluând în mod echilibrat responsabilitățile specifice echipei. Acest moment din cariera sa poate reprezenta o cotitură importantă în modul în care este perceput ca jucător la nivel internațional și în modul în care i se poate oferi treptat proiectul conducerii pe viitor. Într-o abordare profesională și obiectivă, contextul este analizat cu luciditate, fără demonstrații hotărâte de vinovăție, ci cu o perspectivă sărbătorită de reușitele sportive și de potențialul de evoluție într-o carieră de durată.
