NOUL ANTRENOR AL AFC DUNĂREA CĂLĂRAȘI A FOST PREZENTAT ÎN FAȚA CONSILIERILOR JUDEȚENI

Gheorghe Mihali, noul antrenor al echipei Dunărea Călărași, a fost prezentat astăzi, 29 iunie, în fața consilierilor județeni. Acesta vine cu o nouă viziune și dorește să facă schimbări majore, menite să aducă echipa la un alt nivel de performanță și care să câștige mândria călărășenilor.

Părerea antrenorului este că acest început nu va fi unul ușor și că va reprezenta o provocare atât pentru el, cât și pentru staff-ul său. Însă, el nu se dă înapoi de la nimic și va face tot posibilul să transforme Dunărea Călărași într-o echipă de success, dar, pentru acest lucru, el cere timp, răbdare și înțelegere.

Venirea lui Mihali la Călărași și viziunea lui promițătoare sunt apreciate de către consilierii județeni, care au încredere că renumitul antrenor va aduce Dunărea Călărași la cât mai multe victorii și că obiectivele propuse pentru următorii 3 ani vor fi atinse: formarea și consolidarea echipei, intrarea ei în divizia B și, ulterior, în divizia națională.

În privința atingerii acestor obiective și a performanțelor așteptate, vor fi preluate atât baza sportivă a comunei Modelu, cât și hotelul aferent, pentru înființarea unei academii sportive dedicate AFC Dunărea Călărași , unde sportivii să-și desfășoare viitoarele antrenamente, stadionul de la Călărași urmând să fie folosit doar pentru meciuri și competiții.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ