Ultima oră
ARGEȘ

Salvamont Argeș premiat de Consiliul Județean și demonstrații spectaculoase la Pitești și Câmpulung pe 1 august

​În cadrul ultimei ședințe ordinare a Consiliului Județean Argeș, a fost marcați momente dedicate Zilei Naționale a Salvamont România, cu un gest de apreciere adresat echipelor care își dedică zilnic activitatea intervențiilor în canalele montane. Pentru aportul său profesional, curaj și dăruire în misiuni, conducerea Consiliului Județean Argeș a decernat, sub forma unei Diplome de Excelență, echipei Salvamont Argeș, iar distincția a fost înmânată directorului serviciului, domnul Cristian Toma. Mesajul oficial transmis cu acest prilej a subliniat recunoștința față de salvatorii montani pentru disponibilitatea imediată, răspunderea în intervenții și contribuția la siguranța comunității, urează în același timp sănătate, putere de muncă și succese repetate în mai multe misiuni.

În contextul sărbătoririi Zilei Naționale a Salvamont România, marcată anual la 1 august, județul Argeș organizează pe 1 august 2026 o serie de activități deschise publicului, în orașele Pitești și Câmpulung. Evenimentele vor avea loc în Parcul Lunca Argeșului din Pitești și în Grădina Publică din Câmpulung, în intervalul orar 09:30–16:30. Vizitatorii vor avea ocazia să asiste la demonstrații de salvare și la prezentări ale tehnicilor de intervenție în condiții dificile, să ia contact cu autospecialele și echipamentele din dotare, să întâlnească unitățile canine destinate căutării-salvării, iar în jurul orei 12:00 vor primi sfaturi practice despre echiparea pentru drumeții, organizarea rucsacului, montarea unui adăpost temporar și regulile de siguranță pe traseele montane. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, iar organizatorii încurajează publicul să participe în număr cât mai mare pentru a celebra ziua dedicată salvatorilor montani și pentru a transmite un călduros „La mulți ani!” celor care asigură, zi și noapte, siguranța în zonele montane. 

Citește și

LIVE TV