Ultima oră
Consiliul Județean Călărași

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, prezent la sărbătoarea celor 500 de ani ai satului Negoești

Satul Negoești, din comuna Șoldanu, a îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia aniversării a 500 de ani de istorie, credință și tradiție, eveniment care a reunit autorități județene și locale, reprezentanți ai bisericii și numeroși locuitori ai comunității.

La manifestările organizate cu acest prilej a participat și președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, alături de vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Laurențiu Dan Ionescu, primarul comunei Șoldanu, Ion Bucur, primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, părintele protopop Marian Necula și numeroși invitați.

Participanții au parcurs un adevărat traseu cultural și istoric prin satul Negoești. Programul a inclus vizitarea expoziției etnografice organizate la școala din localitate, prezentarea unor gospodării tradiționale și descoperirea unor elemente reprezentative pentru identitatea comunității.

Un punct central al evenimentului l-a constituit vizita la fostul complex arhitectural medieval al Mănăstirii Negoești, ctitorită de domnitorul Matei Basarab în anul 1648, monument care continuă să reprezinte un simbol al credinței și continuității istorice în această parte a județului Călărași.

Prezența președintelui Consiliului Județean, Vasile Iliuță, la această aniversare a subliniat importanța păstrării patrimoniului cultural și spiritual al comunităților locale. Oficialii au evidențiat rolul tradițiilor și al memoriei colective în dezvoltarea identității județului și în transmiterea valorilor către generațiile viitoare.

Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare și recunoștință față de înaintașii care au contribuit la dezvoltarea și păstrarea identității satului Negoești de-a lungul celor cinci secole de existență.

Citește și

LIVE TV