NOTIFICARE PUBLICĂ
privind încălcarea obligațiilor contractuale de către doamna DIMOFTE LOREDANA-VERONICA
Având în vedere conduita dumneavoastră constând în refuzul ori evitarea confirmării de primire a documentelor comunicate prin mijloace poștale, conform prevederilor legale aplicabile, vă aducem la cunoștință, prin prezenta notificare publică, consecințele faptelor imputate.
Astfel, în data de astăzi, 24mai2026, începând cu ora 12:00, ați perturbat desfășurarea activității trustului Canal Sud Media, în speță Radio Voces Campi și buna desfășurare a emisiunii „Mozaic Folcloric”, prin pătrunderea neautorizată în incinta sediului societății, deși aveați cunoștință despre faptul că v-au fost stabilite alte atribuții de serviciu, iar realizarea emisiunii a fost desemnată unei alte persoane.
Vă punem în vedere faptul că orice continuare a unor astfel de acțiuni poate atrage răspunderea disciplinară, civilă sau penală, conform legislației în vigoare, inclusiv pentru tulburarea activității profesionale și nerespectarea atribuțiilor stabilite de conducerea societății.
Conform prevederilor Contractului Individual de Muncă, ale Regulamentului Intern și ale fișei postului, documente însușite prin semnătură, aveați cunoștință și obligația de a nu proceda la scoaterea din funcțiune, modificarea, schimbarea ori înlăturarea arbitrară a dispozitivelor existente, precum și obligația de a respecta sarcinile și dispozițiile trasate de superiorul ierarhic. Totodată, folosirea aparaturii și a dispozitivelor societății în afara orelor de program, fără aprobarea conducerii, este strict interzisă și poate atrage răspunderea disciplinară, materială sau penală, conform legislației în vigoare.
Cu toate acestea, prin conduita adoptată, ați încălcat în mod direct obligațiile contractuale și dispozițiile interne asumate prin semnătură, prejudiciind activitatea societății și afectând buna desfășurare a activităților profesionale desfășurate în cadrul trustului Canal Sud Media.
Față de gravitatea faptelor constatate, ne rezervăm dreptul de a solicita angajarea răspunderii disciplinare, civile și penale, precum și recuperarea integrală a oricăror prejudicii materiale sau de imagine produse societății, conform prevederilor legale în vigoare.



