Ultima oră
Anchetă

CIMITIR TRANSFORMAT ÎN PERICOL PUBLIC? Localnicii din Ștefan cel Mare reclamă prezența câinilor agresivi printre morminte

Mai mulți cetățeni din comuna Ștefan cel Mare, județul Călărași, trag un semnal de alarmă cu privire la prezența câinilor fără stăpân în zona cimitirului și la marginea satului, susținând că situația a devenit periculoasă pentru oameni.
O localnică a transmis redacției Canal Sud că a fost nevoită să plece din cimitir după ce s-a simțit amenințată de animalele agresive. Femeia spune că se afla împreună cu copilul și că a considerat că nu mai este în siguranță să rămână în zonă.
„Astăzi am fost în cimitir și era cât pe ce să fiu mușcată. Eram cu copilul și a trebuit să plec pentru că era prea periculos”, a transmis aceasta.
Potrivit mesajelor primite de la cetățeni, problema câinilor fără stăpân ar persista de mai mult timp, iar oamenii cer autorităților locale să ia măsuri pentru evitarea unor incidente grave.
Locuitorii solicită intervenția urgentă a instituțiilor responsabile pentru gestionarea animalelor fără stăpân și pentru asigurarea siguranței în spațiile publice din comună.

Citește și

LIVE TV