Transportul maritim, noul câmp de luptă global

În contextul în care ministrul finanțelor din Indonezia, Purbaya Yudhi Sadewa, a lansat săptămâna trecută ideea impunerii unei taxe de trecere pentru navele care străbat Strâmtoarea Malacca, mesajul său a fost inspirat de un șablon asociat cu situația din Strâmtoarea Ormuz și a declanșat semnale de avertizare în rândul asiguratorilor și importatorilor din Asia, conform relatărilor din Al Jazeera. Deși această propunere a fost retrimisă rapid, demonstrarea a subliniat un adevăr tot mai clar pentru jucătorii de pe scena globală: ordinea maritimă bazată pe reguli, menită să organizeze navigația în apele internaționale, este supusă unor riscuri crescute, costuri tot mai mari și, în același timp, intens politizată.

De-a lungul istoriei, transportul maritim a reprezentat un spațiu marcat de pericole, de la piraterie la acte de banditism în larg. Însă odată cu extinderea comerțului internațional după cel de-al Doilea Război Mondial, comunitatea internațională a încercat să reglementeze și să consolideze ordinea în oceane printr-o serie de acorduri și tratate încheiate între anii 1950 și 1990, cu scopul de a face rutele maritime mai sigure și mai libere pentru navigație. Și, având în vedere că mai mult de 80% din mărfurile comerciale globale circulă pe apă, aceste cadre normative au facilitat o creștere impresionantă a comerțului la nivel mondial, de la aproximativ 60 de miliarde de dolari în anii 1950 la peste 25 de trilioane de dolari în anul precedent, potrivit Organizației Mondiale a Comerțului.

Astăzi, însă, o serie de acțiuni din parteaactorilor majori – între care Statele Unite, Iranul, Rusia și China – amenință să submineze regulile care au permis navigația în apele sensibile ale oceanelor. Experții avertizează că spațiul maritim, odată reglementat pentru a asigura fluxuri comerciale stabile, devine din ce în ce mai periculos, mai costisitor și mai vulnerabil la intervenții politice. În Strâmtoarea Ormuz, Iranul a restricționat începând cu începutul lunii martie trecerea majorității navelor, într-un context în care Statele Unite și Israelul au lansat operațiuni militare împotriva țării. Ulterior, în aprilie, Washingtonul a impus un blocaj naval asupra navelor și porturilor iraniene. De atunci, forțele americane au arestat nave iraniene în apropierea strâmtorii, iar echipele sale au abordat alte vase în zona Asia-Pacific, susținând că transportau petrol iranian supus sancțiunilor. În replică, forțele iraniene au capturat la rândul lor nave despre care afirmă că încercau să treacă prin Strâmtoarea Ormuz fără permisiune și au tras asupra unor astfel de nave.

„Chiar și în absența unei blocade totale, orice formă de autorizare și presiune poate genera costuri semnificative și incertitudini pentru actorii din industrie”, a comentat Jack Kennedy, șeful departamentului de risc de țară pentru regiunea MENA la S&P Global Market Intelligence. El a adus în discuție un incident monitorizat în regiunea nord-est de Oman, unde o navă container a fost atacată de o ambarcațiune legată de Garda Revoluționară Islamică, iar puntea a suferit pagube considerabile. Potrivit lui Kennedy, evenimentul a reprezentat „o demonstrație de utilizare calibrată a forței, un semnal clar de control asupra rutelor comerciale” și a fost interpretat ca o manifestare a tensiunilor crescânde din zonă.

În această cheie, evoluția scenariilor din Strâmtoarea Malacca și Strâmtoarea Ormuz relevă o realitate sumbră pentru ordinea maritimă consacrată de ani de reglementări: spațiile vitale pentru comerțul global devin câmpuri de bătălie geopolitică, iar volatilitatea costurilor de asigurare și a fluxurilor comerciale poate afecta operațiunile companiilor, precum și planurile de investiții ale țărilor dependente de transportul maritim. Pe măsură ce tensiunile suverane se intensifică, securitatea rutelor comerciale rămâne o preocupare majoră pentru acele economii care se bazează în mare parte pe navigația internațională și pe stabilitatea normelor ce guvernează oceanul.