Administrația locală din Ștefan Vodă mizează pe dezvoltarea economică pentru a transforma comuna într-un pol de investiții, prin crearea unei zone industriale de aproximativ 200 de hectare.
Proiectul este amplasat strategic între DN21, drumul județean și calea ferată, iar terenurile au fost introduse în intravilan pentru a permite dezvoltări de amploare. O parte importantă din suprafață aparține primăriei, restul fiind deținut de persoane fizice și juridice.
Loturile sunt pregătite pentru investitori, cu suprafețe de minimum 30 de hectare, iar avantajele competitive invocate de administrație includ taxe mai reduse decât în municipiul Călărași, accesul la infrastructură și existența utilităților – energie electrică, apă, gaze și apă industrială.
Primarul Ionel Zardova a declarat că au fost deja făcute prezentări către camere de comerț din țară și din străinătate, iar pentru susținerea viitoarelor investiții sunt pregătite parteneriate cu licee industriale din Călărași și Slobozia, în vederea formării forței de muncă.
Edilul a amintit și de discuțiile purtate în trecut cu un investitor din China pentru un proiect de asamblare auto, care nu s-a concretizat, deși ajunsese la nivel guvernamental.
Related Posts
-
PROIECTE DE INFRASTRUCTURĂ ȘI DEZVOLTARE ÎN PLINĂ DESFĂȘURARE ÎN COMUNA ȘTEFAN VODĂ
În comuna Ștefan Vodă, autoritățile locale au implementat…
-
MODERNIZARE ȘI EXTINDERE SISTEM DE CANALIZARE ÎN COMUNA ȘTEFAN VODĂ
Consiliul Local din comuna Ștefan Vodă a adoptat…
-
ACTIVITĂȚI DE INFORMARE ÎN ȘCOALA DIN ȘTEFAN VODĂ
La sfârșitul lunii aprilie în cadrul Școlii Gimnaziale…



