„Am primit cu profundă tristețe vestea dispariției primarului orașului Pompei. L-am cunoscut într-un context oficial, în cadrul unei întâlniri administrative desfășurate sub semnul cooperării și al respectului reciproc. Dincolo de rigoarea funcției, Carmine Lo Sapio s-a remarcat prin calm, decență și prin atașamentul sincer față de comunitatea pe care o reprezenta.
În urma întâlnirii noastre, am stabilit bazele unui protocol de colaborare între comunitățile noastre, iar primarul din Pompei și-a exprimat deschiderea pentru un schimb de experiență administrativă, convins că dialogul, bunele practici și învățarea reciprocă pot contribui la administrații mai eficiente și mai apropiate de oameni. Era preocupat de modul în care orașul Pompei gestionează turismul și patrimoniul, precum și de felul în care aceste experiențe pot fi valorificate și dincolo de granițe.
Sursa: Vasile Iliuță

Related Posts
-
MESAJUL PRIMARULUI CĂLĂRAȘIULUI, DE ZIUA EUROPEI
Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a publicat, pe…
-
PREȘEDINTELE CJ CĂLĂRAȘI, PE TERENUL DE FOTBAL DINTR-UN CARTIER DE LA MARGINEA ORAȘULUI
Ziua copilului este celebrată în fiecare an la…



