URMĂREȘTE-NE

ADMINISTRAȚIE

MESAJUL PRIMARULUI CĂLĂRAȘIULUI, DE ZIUA EUROPEI

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj dedicat Zilei Europei.

Redăm mesajul acestuia:

“Ziua de 9 mai are pentru noi, românii, o triplă semnificație simbolică. Astăzi se cuvine să cinstim memoria celor căzuți pe câmpul de luptă, să onorăm eroii şi veteranii de război și să vorbim despre pace şi unitate în Europa. La 9 mai 1877, a fost proclamată Independenţa României ca urmare a declanşării Războiului de Independenţă, parte a Războiul ruso-turc din anii 1877 – 1878. În acea zi, ministrul de Externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, declara în Camera Deputaţilor: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare. Suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă. Guvernul va face tot ce va fi în putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa”. Recunoștință înaintașilor noștri care prin jertfa supremă ne-au lăsat moștenire o Românie Independentă. Tot astăzi, marcăm 77 de ani de la Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial. Aliații au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai oribile conflagraţii din istoria continentului european. În fiecare an, pe data de 9 mai sărbătorim Ziua Europei, momentul istoric reprezentat de „Declarația Schuman”, care a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care ar face ca războiul dintre națiunile Europei să fie de neconceput. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene din care România face parte de la 1 ianuarie 2007. La Mulți Ani, Europa! La Mulți Ani, familiei europene”.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top