Astăzi se aniversează 89 de ani de la înființarea Protecției Civile în România. În această perioadă structurile inspectoratului pentru situaţii de urgenţă „Barbu Știrbei” al județului Călărași desfăşoară mai multe activităţi planificate în domeniul protecţiei civile.
Cu această ocazie, a aniversării Zilei Protecţiei Civile din România, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al județului Călărași au desfășurat activităţi de informare preventivă cu tematică specifică protecţiei civile, fiind avute în vedere riscurile specifice judeţului nostru, reducerea lor, precum şi la modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă, însă, spre deosebire de anii anteriori, când puteau fi organizate mai multe activităţi de prezentare a tehnicii de intervenţie din dotare şi de iniţiere a unor acţuni de tipul „Ziua Porţilor deschise” cu participarea unui public numeros, date fiind condiţiile actuale, contextul internaţional determinat de conflicele militare din Ucraina şi măsurile luate pentru prevenirea pandemiei cu SarS Cov 2, se pune un accent deosebit pe mediatizarea măsurilor şi mesajelor preventive, îndeosebi, în mediul virtual, pe site-ul unităţii www.isucalarasi.ro şi pe canalele media şi de socializare (pagina de facebook a ISU Calaraşi).
În contextul actual, echipajele specializate ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Barbu Știrbei” al Județului Călărași au planificate şi desfăşoară mai multe activităţi în domeniul protecţiei civile şi totodată sunt pregătite să asigure suportul necesar aurorităților implicate în gestionarea situațiilor în care, pe teritoriul județului nostru sau în judeţele învecinate vor exista refugiați, prin punerea la dispoziție a rezervei de personal și a mijloacelor tehnice necesare, conform competențelor.
Pentru cazarea eventualilor refugiați, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Barbu Știrbei” al Județului Călărași are în dotare o tabără mobilă pentru sinistrați, cu o capacitate de 201 locuri. Această tabără este prevăzută cu paturi pliante, aparate mobile de aer condiționat, saci de dormit, corturi, europubele și plase pentru asigurarea/ dirijarea circuitului persoanelor.
Potrivit misunilor din competenţa IGSU, destinația acestor tabere este una temporară și vizează și cazarea persoanelor sinistrate în urma producerii unor dezastre.
La nivelul județului Călărași au fost derulate acțiuni de identificare a spațiilor care să permită cazarea persoanelor care au nevoie de sprijin (cămine culturale, săli de sport, terenuri de sport, platforme, etc.) În acest moment, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență nu există situații care să ridice dificultăți.
Situația este monitorizată permanent și există o coordonare și un mod de acțiune integrate ale tuturor structurilor care au competențe în domeniu.
Până în acest moment nu au fost înregistrate persoane refugiate pe teritoriul județului Călărași, așa cum această categorie este definită de legislația în vigoare.
Asigurăm populația că pompierii salvatori sunt și rămân la datorie și vor gestiona cu promptitudine orice solicitare de sprijin, conform atribuțiilor specifice zonei de competență și responsabilitate.
La nivelul Inspectoratului deținem o tabără pentru sinistrați care la nevoie poate fi dislocată în zonele unde este necesară suplimentarea rezervelor deținute în zona respectivă sau care poate fi operaționalizată, dacă se impune.
Sursa foto: giurgiu-acum.ro