În fiecare an, la 15 iunie este marcată Ziua mondială de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici. A fost instituită de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin rezoluţia 66/127, din 19 decembrie 2011, conform www.un.org.
Abuzul faţă de vârstnici este definit, potrivit sursei amintite, ca fiind ,,orice acţiune unică sau repetată sau lipsa unei atitudini corespunzătoare, care se petrece în cadrul unei relaţii bazate pe încredere, dar care duce la vătămarea sau la suferinţa unei persoane în vârstă”. Se poate manifesta sub diverse forme, de la cele fizice, la cele psihologice sau emoţionale, sexuale sau financiare. Poate surveni şi ca urmare a neglijenţei deopotrivă intenţionate sau lipsite de intenţie.
Abuzul faţă de vârstnici este încă una dintre formele de violenţă cel mai puţin investigate, iar pentru protejarea acestora se impune adoptarea unui plan global de acţiune. Marcarea acestei zile reprezintă, aşadar, un bun prilej de manifestare în mod deschis împotriva oricăror forme de abuz sau de suferinţă provocate persoanelor vârstnice.
Sursa: agerpres.ro