ZIUA LITERATURII ALĂTURI DE SCRIITORUL DAN BIȚUICĂ
Astăzi, pe data de 15 februarie, este sărbătorită Ziua Literaturii, are ca scop să celebreze literatura ca formă de artă și să recunoască importanța pe care o are în cultura și educația noastră. Această sărbătoare este marcată prin organizarea de evenimente culturale și literare în întreaga lume, inclusiv lansări de cărți, lecturi publice și dezbateri literare.
În plus, Ziua Literaturii încurajează oamenii să citească și să își dezvolte gustul pentru literatură, promovând accesibilitatea și diversitatea în ceea ce privește operele literare.
Literatura are puterea de a ne transporta în lumi noi și de a ne ajuta să înțelegem mai bine lumea în care trăim. Această sărbătoare încurajează oamenii să descopere această putere și să își petreacă timpul citind și explorând operele literare din toate colțurile lumii.
Pentru mine Ziua Literaturii este în fiecare zi, aceasta este doar un prilej să ne amintim că mai avem nevoie să citim. Este o zi pe care trebuie să o marcăm așa cum se cuvine. Pentru mine literatura înseamnă tot. Mi-aș dori ca oamenii să se apuce de citit pentru că la un moment dat o să-și dea sema ca au pierdut foarte mult necitind. Te dezvoltă ca persoană, ca intelect, ca viziune, din orice carte rămâi cu ceva, nu ai ce să pierzi citind. -a declarat, pentru Canal Sud, scriitorul Dan Bițuică.