Weekend-ul care tocmai a trecut a fost unul solicitant pentru polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași, care au intervenit la 220 de sesizări ale cetățenilor. Peste 400 de polițiști au fost pe teren în weekendu-ul 24-26 august și s-au asigurat că atât circulația rutieră, cât evenimentele desfășurate în această perioadă nu sunt marcate de probleme.
În cadrul acțiunilor pe care le-au desfășurat, oamenii legii au aplicat și amenzi celor care au încălcat legea. Alții au fost prinși în flagrant în timp ce comiteau infracțiuni și polițiștii au dispus măsuri preventive asupra lor.
„Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au constatat 55 de infracțiuni, au prins în flagrant cinci persoane, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse trei măsuri preventive. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 409 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 156.000 de lei.
Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind constatate șase infracțiuni la regimul rutier. Au fost reținute 22 de permise de conducere și retrase 21 de certificate de înmatriculare”, a declarat Cristina Șerban, purtătoarea de cuvânt a IPJ Călărași.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași transmit că sunt în continuare pe teren pentru a se asigura că cetățenii nu sunt supuși niciunui pericol.