Se vor semnala pe parcursul zilei averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului. Se vor strânge cantități de apă însemnate de până la 25…30 l/mp și izolat peste 40 l/mp. Vor exista vijelii și va cădea grindină pe spații mici.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 31 de grade Celsius în timp ce valorile minime se vor încadra între 12 și 17 grade Celsius în depresiunile Carpaților Orientali și 22 – 25 de grade Celsius la mare.
Călărășenii au parte de vreme călduroasă, iar temperaturile sunt destul crescute. Spre seară, temperatura minimă va fi de 17 grade. Mâine, cerul va fi înnorat, iar termometrele ne vor indica 27 de grade Celsius.
În capitală, cerul va fi parțial înnorat, cu ploi spre orele serii, iar maxima zilei indică 28 de grade Celsius.
În municipiul Slobozia, cerul va fi înnorat, iar temperatura maximă este de 29 de grade.
Giurgiuvenii au parte de temperaturi favorabile, maxima zilei va fi de 30 de grade Celsius.
În Oltenița, temperaturile sunt crescute, maxima zilei va fi de 28 de grade, iar disconfortul termic va fi crescut.
În Tulcea, temperaturile sunt mai scăzute, maxima zilei va fi de 25 de grade Celsius, iar șansele de precipitații sunt foarte mari.
În stațiunea Mamaia, temperaturile cresc semnificativ față de zilele anterioare, cerul va fi înnorat, iar maxima zilei va fi de 28 grade.
În Mangalia va ploua, iar maxima zilei va fi de 29 de grade Celsius.
În Costinești, maxima zilei va fi de 27 de grade și cerul va fi înnorat.
În Sinaia, temperaturile rămân scăzute, maxima zilei va fi de 17 de grade, iar cerul va fi înnorat.
În Predeal, cerul va fi variabil iar șansele de precipitații sunt destul de mari, maxima zilei va fi de 19 de grade.
În Moieciu vor exista perioade cu instabilitate atmosferică, termometrele ne vor indica 20 de grade Celsius.