VIZITĂ DE LUCRU LA PORTUL TURISTIC DE PE MALUL BORCEI
În decursul zilei de joi, 18 mai a.c., preşedintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, s-a întâlnit cu reprezentanți ai Ministerului Turismului, cu care a discutat pe marginea proiectului “Dezvoltarea turistică a brațului Borcea – Călărași – port turistic de agrement”.
În cadrul întâlnirii a fost verificat stadiul fizic al lucrărilor până la acest moment.
Zona propusă a fi valorificată este formată din 3 obiective de investiții, astfel:
“Îmbunătățirea siguranței navigabilității pe Dunare în regiunea transfrontalieră Călărași – Silistra”, aprobat la finanțare prin Programul INTERREG VA România – Bulgaria;
“Dezvoltarea turistică a brațului Borcea – Călărași – port turistic de agrement”, depus la finanțare prin Ministerul Turismului;
.„Zonă de agrement”, prin înființarea unui Aqua Parc. Acest obiectiv este inclus in Masterpalnul de Turism, urmând a fi depus la Ministerul Turismului pentru obținerea finanțării.
Investiția este finanțată în proporție de 70% cu fonduri ale Ministerului Turismului, iar restul de 30% din bugetul propriu al Consiliului Județean Călărași.
Prin prezentul proiect se dorește dezvoltarea zonei din punct de vedere turistic, sporirea satisfacției cetățenilor, dezvoltarea armonioasă a zonei prin implementarea unei concept inovativ, menit să acopere necesitățile zonei.