Astăzi, 17 martie a.c., Partidul Social Democrat a organizat o acțiune de ecologizare la nivelul județului Călărași. Comunele din județ au fost, pe rând, protagonistele campaniei “Vinerea Verde”. Unirea, Dorobanțu și două zone din municipiu au fost alese de către organizatori pentru evenimentul de conștientizare.
Cele peste 100 de persoane prezente au înțeles că un mediu curat este esențial pentru sănătatea umană.
“Este important să dăm un exemplu oamenilor. Bineînțeles, ne-am alăturat acestei campanii pentru a sensibiliza și pentru a-i încuraja pe cei care vin în această zonă să nu își mai arunce gunoaiele”, a declarat Eugen Ilie, subprefectul județului Călărași.
“Vinerea Verde este o acțiune demarată la nivel național de Partidul Social Democrat. Am ales că organizația județeană și municipală să vină în sprijinul acțiuni de ecologizare. Trebuie să disciplinăm cetățenii! Trebuie să avem o comună, un oraș și un județ curat. Este ușor să creezi mizerie, dar este foarte greu de curățat și menținut“, a susținut Ion Samoilă, vicepreședintele Consiliului Județean Călărași.
“O parte din marea echipă a tinerilor social-democrați s-a alăturat campaniei Vinerea Verde. Vrem ca Vinerea Verde să nu fie doar în această zi, ci să fie în fiecare vineri din an. Noi, tinerii social-democrați, ne angajăm că vom face cât mai multe acțiuni de acest gen“, a declarat Ionuț Stan, președintele Organizației Județene a Tineretului Social Democrat.
“Este o acțiune pe care dorim să o facem alături de câți mai mulți cetățeni ai județului Călărași. Este o acțiune care are un mare impact asupra mediului și pe această cale călărășenii ne pot vedea și ne pot urma exemplul. Poate că dacă am fi puțin mai disciplinați, am putea să preîntâmpinăm aceste lucruri. Educația pe care trebuie să o oferim cetățenilor de toate vârstele, ne va ajuta la propria dezvoltare, precum și a mediului. Ne dorim ca pe viitor cetățenii să ne urmeze exemplul, astfel putem evita aceste sincope privind depozitarea deșeurilor în condiții ilegale” a declarat Nicușor Cionoiu, senator.
“Este o zonă compromisă aici și tocmai de aceea încercăm cu colegii de la Partidul Social-Democrat să curățam Călărașiul. Vrem să arătăm că se poate! Am ales această zonă deoarece deja a fost semnalată de populație. Acum câteva săptămâni ne-am propus să organizăm această acțiune. Bineînțeles, avem acțiuni programate pe care o să le facem cu instituția pentru că vrem să ducem evenimentul într-o zonă de conștientizare“, a precizat Marius Dulce, primarul municipiului Călărași.
Acțiunea are ca scop conștientizarea problemelor de mediu generate de activitățile cotidiene.