URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

“VINEREA VERDE” – ACȚIUNE DESFĂȘURATĂ ȘI ÎN LOCALITATEA UNIREA

Organizația PSD demarează astăzi, 17 martie 2023, “Vinerea Verde”.

În localitatea Unirea, “curațenia” a început de zori, iar responsabilitatea pentru mediu și implicarea în protejarea acestuia este una ridicată.

Aceste persoane au înțeles că un mediu curat este esențial pentru sănătatea umană și bunăstare.

Acțiunea are ca scop conștientizarea problemelor de mediu generate de activitățile cotidiene sau de neglijența unor persoane.

În următoarele imagini avem o organizație locală de femei social-democrate inimoase, harnice și cu voință, care readuc primăria pe mâinile gospodarului PSD.

“La ora 09:30 am fost prezente în Unirea alături de  Organizația Locală a Femeilor Social-Democrate. Am strâns cele mai harnice și destoinice doamne de aici și ne-am implicat în această acțiune de curățenie. Ne dorim ca, începând cu anul viitor, localitatea Unirea să fie pe mâinile unui gospodar PSD. Am aratăt că suntem harnici și că putem transforma comunele. Trebuie să înțelegem că această curățenie a orașului începe cu noi, dar nu numai în această zi, ci în fiecare zi din an”, a declarat Marinela Voivozeanu, președinta Organizației Județene a Femeilor Social-Democrate.

Continue Reading
La Top