URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

VIDEO. POLIȚIȘTII AR URMA SĂ FIE TESTAȚI ANTIDROG. SINDICALIȘTII SE OPUN INIȚIATIVEI: „MĂSURA PROPUSĂ ESTE DISPROPORȚIONATĂ”

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au anunțat în cadrul unei conferințe de presă o posibilă măsură care ar putea fi adoptată și care a creat discuții în spațiul public. Este vorba despre o propunere care vizează modificarea statului polițistului și statutul cadrelor militare din Ministerul Afacerilor Interne, astfel încât aceștia ar urma să fie testați antidrog.

Instituim obligativitatea testului antidrog în cadrul examenului medical pentru admiterea în cadrul MAI, precum și anual, în timpul carierei. Instituim obligativitatea polițistului de a se supune testării pentru determinarea comportamentului simulat și testarea antidrog și alcool pe timpul serviciului”, a declarat Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

Dacă propunerea va fi adoptată, polițiștii care nu se vor supune testării ar urma să fie suspendați pe o perioadă determinată. Dacă tot nu vor accepta să fie testați, ar urma să le fie desfăcut contractul de muncă.

Ideea Ministerului Afacerilor Interne nu este însă și pe placul sindicaliștilor, care spun că numărul polițiștilor depistați că au consumat substanțe interzise este unul nesemnificativ.

Nu suntem de acord întru totul cu această măsură, având în vedere că în prezent în Poliția Română lucrează 54.000 de polițiști. O dată, faptul că pe statistică, în ultimii ani am avut maxim patru-cinci polițiști care au fost dovediți că au consumat astfel de substanțe. Măsura propusă este disproporționată în raport cu procentul polițiștilor care au fost identificați în astfel de situații”, a precizat Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), pentru Canal Sud.

Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual cataloghează această inițiativă drept o idee heirupistă și populistă. Acesta mai adaugă faptul că o astfel de măsură ar putea crea un precedent.

Sugerăm Ministerului Afacerilor Interne să propună testarea medicilor, pentru ce să vezi, ne încredințăm viața în mâinile lor când ne operează, să inițieze testarea antidrog a profesorilor, a educatorilor, a dascălilor, pentru că ce să vezi, ne lăsăm copiii în mâinile lor câteva ore pe zi în mâinile lor, să testeze piloții de avioane, pentru că ce să vezi, ne lăsăm…cu alte cuvinte o să ajungem să suspicionăm că fiecare dintre noi, inclusiv dumneavoastră, reporterii, care sunteți formatori de opinie, ceea ce este foarte bine, ar putea propune cineva în mod buclucaș să fiți testați și dumneavoastră înainte de o conferință de presă, pentru a vedea dacă o să înțelegeți sau nu mesajul transmis la acea conferință de presă”, a mai precizat Vasile Zelca.

Totodată, sindicaliștii se plâng de faptul că în Poliția Română există un deficit de aproximativ 15.000 de persoane, iar aceasta ar fi, de fapt, adevărata problemă. O alta ar fi faptul că testele anti-drog nu au acuratețe și oferă uneori rezultate fals pozitive.

Da, acționăm punctual acolo unde avem informația, facem dosar penal după ce iese buletinul toxicologic de la medicină legală, atenție mare, și nu aruncăm în public, cum se face de obicei, din păcate, faptul că am testat cu un aparat anti-drog și a ieșit pozitiv. Pentru că am văzut că aceste softuri, produse în vestul Europei, nu în România, nu au acuratețe 100% și încă dau teste fals pozitive. Și atunci trebuie să venim pe o comunicare corectă: domnule, l-am testat pe polițistul X, mi-a ieșit în aparatul drug test pozitiv, nu dau în public nimic, îi iau sângele și câteva ore am rezultatul de la SNL, care îmi spune clar dacă am consumat sau dacă nu am consumat”, a mai declarat Vasile Zelca, președintele SNPPC.

O altă propunere a Ministerului Afacerilor Interne este aceea ca polițiștii care reușesc să captureze cantități impresionante de substanțe interzise vor beneficia de anumite recompense.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top