URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

VIDEO. MĂRTURIA UNUI MARTOR AL EXPLOZIEI DE LA PETROMIDIA. POMPIERII CĂLĂRĂȘENI, CHEMAȚI ÎN AJUTOR

Pompierii militari din Constanța au fost puși în alertă în această dimineață, în jurul orei 08.30, din cauza unei explozii care a avut loc la rafinăria Petromidia. Autoritățile au luat imediat hotărârea de a activa Planul Roșu de Intervenție. De asemenea, în sprijinul echipelor de salvatori din Constanța au fost solicitate forțe și din Ialomița și Călărași.

Am intervenit, în total, 80 de pompieri și cu 22 de mijloace. Am avut în sprijin și patru autospeciale de stingere din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Ialomița și Călărași. De asemenea, din ordinul domnului inspector general, pe drum către a fost și autospeciala de transport roboți, din cadru ISU BIF. Datorită faptului că incendiul a fost localizat și lichidat foarte repede de colegii mei, acestea au fost întoarse din drum”, a declarat Ana Maria Stoica, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța.

Reprezentanții Rompetrol Rafinare au precizat că incidentul a avut loc la instalația de Hidrofinare Benzină. De asemenea, aceștia au mai transmis că explozia a avut loc pe fondul unei revizii generale care are loc la rafinăria Petromidia. Persoanele care lucrau în acel moment în zona în care a avut loc explozia au fost evacuate de urgență.

Eram la coxare când s-a întâmplat. S-a auzit o explozie și după ni s-a spus să evacuăm zona. Nu a fost panică, pentru că am fost instruiți în momentul evacuării: calm, ușor”, a precizat un martor.

Până la acest moment nu a fost stabilită cauza exploziei, însă pompierii fac verificări pentru a afla cum s-a putut petrece un astfel de incident.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Vorbim despre 20 de persoane care s-au autoevacuat pe platforma de siguranță, dar nimeni nu a fost rănit. Începând cu ora 10.00 a fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului. Forțele s-au retras în bază, dar din ordinul comandantului acțiunii au rămas la fața locului șase autospeciale de stingere și patru echipaje SMURD, preventiv, pe tot parcursul acestei zile”, a mai spus Ana Maria Stoica.

Reamintim că la începutul lunii iulie a anului 2021, o explozie produsă la Petromidia s-a soldat cu moartea a trei muncitori. În iunie 2023, un pompier a fost rănit în urma unui incendiu la instalaţia de distilare a motorinei de la Petromidia.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top