URMĂREȘTE-NE

ADMINISTRAȚIE

VIDEO. LUCRĂRILE DE EXTINDERE A REȚELEI DE APĂ ȘI CANALIZARE DIN FUNDULEA, ÎN GRAFIC

Lucrările din cadrul proiectului POIM de extindere a rețelei de apă și canalizare din mai multe localități din județul Călărași sunt în plină desfășurare. Proiectul este gestionat de Ecoaqua, iar directorul instituției, Eduard Grama, a mers în teren pentru a vedea stadiul lucrărilor.

Astfel, acesta a vizitat șantierul de la Fundulea, acolo unde lucrările au fost realizate în proporție de 30%. Valoare segmentului de la Fundulea se ridică la zeci de milioane de euro, iar firma care se ocupă de lucrări speră să termine înainte de termenul prevăzut în contract.

Ne aflăm cam la 30% din lucrarea de apă și canal din orașul Fundulea. Noi ne bucurăm că după atâta timp s-a reușit să se deblocheze proiectul acesta, care era început de prin 2014 și alimentează nu doar Fundulea, ajunge până în Ialomița. În Fundulea se vor face 21 de foraje, cred că în cel puțin două luni se vor apuca de foraje, iar apa noastră va ajunge până în Ialomița”, a precizat Dorel Dorobanțu, primarul orașului Fundulea.

Avem realizat aproximativ nouă kilometri de rețele de canalizare și șase kilometri de rețele de apă. Termenul de finalizare este februarie 2026 și sperăm să îl predăm în 2025, dacă totul decurge conform proiectului și planurilor noastre”, a adăugat și Vlad Alexandru Toma, șef șantier.

Am început din aprilie, am avut ordin de începere în februarie. Lucrările sunt conform graficului, cum le-am evaluat, am început și celelalte sate, Ileana, Satu Nou, Ștefănești. Numai pe Fundulea avem nouă echipe și pe celelalte sate avem șase”, a menționat Andrei Marin, manager proiect.

Alături de Eduard Grama, la vizita de lucru a participat și președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță. Cei doi s-au arătat multumiți de modul în care se lucrează la Fundulea și de stadiul șantierului.

Trecerea mea la Ecoaqua a fost o provocare cu semnarea acestui proiect, a fost o susținere continuă din parea Consiliului Județean și a președintelui și îi mulțumesc pe această cale, pentru că altfel nu puteam să ajungem în această situație. Un proiect care era aruncat într-un sertar, a ajuns primul pe listă și a obținut inclusiv decizia de la Comisia Europeană. Adică noi avem finanțarea și o vom avea în continuare și pe programul de dezvoltare durabilă. Avem un constructor puternic, care până la finalul anului 2023 va finaliza circa 30% din valoarea contracului care se află în acest moment în execuție, pentru că în paralel avem o presiune din partea ministerului să atragem cât mai mulți bani până la finalizarea proiectului pe POIM și sunt convins că împreună cu Consiliul Județean, împreună cu primarii de localitîți vom finaliza cât mai rapid acest proiect”, a declarat Eduard Grama, directorul general Ecoaqua, la Fundulea.

Domnule director general, felicitări pentru implicare și pentru modul în care gestionați proiectul pe care cu greutate l-am obținut împreună, încercând să îl aducem din cele care erau pierdute în poziția de finanțare și să avem astăzi ocazia să ne uităm că a început proiectul să aibă un contur frumos pentru a putea să îl finalizăm în 2025, când a spus domnul primar”, a conchis Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași.

Proiectul POIM a fost semnat la 11 iulie 2022 și se întinde atât pe raza județului Călărași, cât și pe raza județului Ialomița. La finalul acestui proiect, aproximativ 100.000 de locuitori ai județului Călărași vor beneficia de noua rețea de apa-canal.

Continue Reading
La Top