Au fost clipe dramatice, astăzi, în jurul orei 12.00, la kilometrul 131 al Autostrăzii Soarelui, după ce un bărbat de 44 de ani a amenințat că se aruncă de pe un pod construit peste autostradă. La fața locului au ajuns de urgență mai multe echipaje de pompieri, dar și polițiști și jandarmi care au încercat să îl convingă pe bărbat să renunțe la ideea sinuciderii.
„Pompierii militari călărășeni au fost solicitați să intervină, în jurul orei 12.00, pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 131, unde o persoană de sex masculin în vârstă de aproximativ 44 de ani amenința că se aruncă de pe pod. Au intervenit la fața locului mai multe autospeciale ale ISU Călărași: o ambulanță SMURD de la Garda Borcea, o ambulanță SMURD de la Detașamentul Călărași, o ambulanță SMURD de la Secția Dragalina. La fața l0cului s-a deplasat, de asemenea, și ambulanța, cât și poliția”, a declarat Ovidiu Tătăranu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași.
Incidentul s-a petrecut pe sensul de mers spre București. Circulația a fost blocată timp de mai multe zeci de minute, până când bărbatul a fost coborât, într-un final, de pe pod. Ulterior, acesta a fost transportat la spitalul din Fetești. Potrivit surselor Canal Sud, bărbatul este cunoscut cu afecțiuni psihice.