URMĂREȘTE-NE

SPORT

VIDEO. JANDARM CĂLĂRĂȘEAN, CAMPION NAȚIONAL LA ECHITAȚIE

Județul Călărași are un campion din rândul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași. Este vorba despre Lazăr Marius, care, în urma cu 7 ani, și-a transformat pasiunea în performanță.

Data de 2 septembrie a.c. a coincis cu desfășurarea Cupei Shagya Arab, eveniment sportiv la care călărășeanul Lazăr Marius a obținut locul I. Proba de 80 de km s-a desfășurat în etape: două bucle de 30 de km și una de 20 de km.

Campionatul Național de Anduranță Ecvestră a reunit concurenți din țări precum Croația, Bulgaria, Grecia și Turcia, fapt care a îngreunat misiunea călărășeanului.

“Din copilărie mi-a plăcut tot ceea ce avea legătură cu caii. Mă plimbam cu ei, îi hrăneam. Acum 7 ani am decis să fac pasul următor. M-am înscris la un club sportiv, mi-am cumpărat primul cal pur-sânge arab”, a declarat pentru Canal SUD Lazăr Marius, Campion Național.

Competitivitatea l-a determinat pe jandarm să evolueze în acest sport.

“Este un sport pe atât de dificil, pe atât de frumos. Este costisitor, într-adevăr, dar experiența este minunată […] Este o pregătire continuă”, a adăugat aceeași sursă.

Acum doi ani, alături de Lazăr Marius a venit Soraya, iapa cu care acesta concurează.

“Acum avem o relație bună, face parte din familie. Suntem trup și suflet unul pentru celălalt”, a conchis jandarmul călărășean.

Grația, încrederea și curajul sunt cuvintele care caracterizează, conform campionului național, echitația.

Sursă foto: Club Sportiv Shagya

Continue Reading
La Top