Un incendiu violent a izbucnit în această dimineață la o locuință din Perieți, județul Ialomița. Imediat, acolo au fost trimise mai multe echipaje, care s-au luptat timp de aproximativ patru ore pentru a stinge flăcările.
„În această dimineață, Detașamentul de pompieri Slobozia a intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu, produs la locuința unui cetățean, din localitatea Perieți. La locul solicitării au fost alocate de urgență, două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta prin ardere violentă la nivelul acoperișului, dar și la o anexă aflată în imediata apropiere. Pentru lichidarea incendiului, dar și pentru înlăturarea efectelor negative, salvatorii au acționat aproximativ patru ore”, a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISU Ialomița.
În urma incendiului, jumătate din acoperiș a fost distrus.
„Ca urmare a producerii evenimentului, au fost distruse mai multe aparate electrocasnice, aproximativ 50% din acoperișul locuinței, anexa cu o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, în totalitate, articole textile și unelte de uz casnic”, a mai declarat Georgeta Popescu.
Cauza probabilă de producere este un scurtcircuit electric generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător. Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită.