URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

VIDEO | ECHIPA CANAL SUD, JIGNITĂ DE DIRECTORUL POLIȚIEI LOCALE CĂLĂRAȘI: “DU-TE DRACU DE PROST”

Polițițiștii locali din Călărași ajung din nou în atenția publică după un incident nefericit în care au fost implicați. În noaptea de 3 spre 4 septembrie, ora 2:30, Parcul Bisericii Anastasia din municipiul Călărași a devenit scena unui incident mai puțin lăudabil, în care trei agenți de poliție locală s-au confruntat cu patru bărbați agresivi, care perturbau liniștea și ordinea publică.

Agenții de poliție locală, aflați în zonă pentru a menține ordinea, au încercat să-i identifice pe cei patru bărbați, dar aceștia au devenit agresivi față de forțele legii. În încercarea de a-i imobiliza folosind cătușele, o altercație violentă a izbucnit, în urma căreia agenții au fost agresați, iar unul dintre ei și-a dislocat umărul.

Pentru a face față situației, agenții de poliție locală au solicitat sprijin din partea Poliției Municipiului Călărași, pentru identificarea și sancționarea bărbaților. Cu toate acestea, în mediul public au apărut informații cu privire la modul în care s-a desfășurat intervenția, ceea ce a condus la investigarea atentă a cazului.

Deși reprezentanții Poliției Locale spun că în această intervenție oamenii legii nu au fost ultragiați, cei trei polițiști au fost chemați la audieri după ce colegii acestora din cadrul Poliției Municipale au intervenit au sesizat din oficiu Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași în cazul acestui incident.

“Pe rolul Parchetului de pe lângà Judecâtoria Călărași este înregistrat dosarul de urmărire penala nr. 1938/P/2023, constituit n urma seizării din oficiu, din data de 04.09.2023, a organelor de politie din cadrul Politiei Municipiului Călărași – Biroul de Investigații Criminale, în legâtură cu un eveniment, presupus violent, care a avut loc la data de 04.09.2023, în care au fost implicați funcționari public din cadrul Politiei Locale Călărasi. Prin ordonanță procurorului din data de 04.09.2023 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la sãvârsirea infracțiunilor de “ultrajul” preväzute de art. 257 alin. (1) și (4) C.pen. rap. la art. 193 alin. (1) C.pen. (2 infracțiuni). În cauza mai sus precizata, cercetările se efectuează în rem (cu privire la faptă), find desfăsurate procedee probatorii în scopul strângeri probelor necesare cu privire la existența infracțiunii, la identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiunile și la stabilirea râspunderi.” transmite Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași într-un răspuns remis redacției CanalSUD.ro

Atribuțiile Direcției de Poliție Locală Călărași sunt delegate de viceprimarul Liviu Coman, care nu a fost la curent cu întreaga situație. Contactat pentru un punct de vedere, directorul Direcției de Poliție Locală Călărași, Daniel Anghel, spune că nu poate oferi informații cu privire la situație, motivat de faptul că există o cercetare penală.

Cu toate acestea, am reușit să stăm de vorbă cu viceprimarul din Călărași, Liviu Coman, iar în biroul acestuia se afla chiar Daniel Anghel. În timpul interviului, directorul Poliției Locale Călărași a cedat nervos și a părăsit biroul și a jignit echipa de la Canal SUD.

Sursele dezvăluie că agenții de poliție locală nu aveau asupra lor arme de foc, deși acestea fac parte din echipamentul lor standard de intervenție. Pe de o altă parte, surse din Poliția Locală dezvăluie că polițiștii locali au primit o atenționare e la Ministerul Afacerilor Interne cu privire la folosirea armamentului, subliniind necesitatea obținerii cursurilor de pregătire corespunzătoare.

Tot surse din direcția condusă de Daniel Anghel spun că instituția nu dispune de o cameră corespunzătoare pentru arme, în conformitate cu legea. Directorul Daniel Anghel spunea că a încercat să obțină sprijin din partea Inspectoratului de Poliție Județean Călărași pentru depozitarea armelor, dar fără succes.

 

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top