URMĂREȘTE-NE

CORONAVIRUS

VIDEO: CONTROALE PENTRU VERIFICAREA RESPECTĂRII MĂSURILOR IMPUSE DE PANDEMIA DE COVID

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu reprezentanții autorităților cu atribuții în domeniu, au desfășurat acțiuni pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19 și pentru informarea cetățenilor cu privire la noile măsuri impuse în acest context.

Forțele de ordine angrenate în acțiuni punctuale de control au efectuat verificări la 81 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 780 de obiective de interes și 556 de autovehicule destinate transportului de persoane.

În cadrul acestor controale, au fost legitimate 3.247 de persoane și au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020.

De asemenea, în vederea respectării măsurii de siguranță, polițiștii au controlat 1.747 de persoane, dintre care 942 cu privire la respectarea măsurilor de izolare și 805 cu privire la respectarea măsurilor de carantină.

În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății românilor.

Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.

IPJ Călărași recomandă tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri.

Continue Reading
La Top