Președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță, l-a numit nepriceput pe prefectul județului, Valentin Barbu, în cadrul unei conferințe de presă. Motivul este acela că reprezentantul Guvernului în teritoriu s-ar fi prezentat în cadrul ședinței de Consiliu Local din comuna Șoldanu, la numirea viceprimarului Ion Bucur pe funcția de primar al localității (n.r. viceprimarul a preluat atribuțiile primarului Iulian Geambașu, din cauză că fostul edil a fost găsit incompatibil de ANI), iar acesta s-a dovedit a fi nepregătit și a încercat să conducă ședința fără ca măcar să îl cunoască pe viceprimar.
“(…) Avem un prefect nepriceput, unul nepregătit. S-a prezentat acolo (n.r. la Șoldanu) și a încercat sa conducă ședința. El nici nu cunoștea viceprimarul.”
Știre în curs de actualizare…
Actualizare, ora 14:42: Vasile Iliuță spune că prefectul județului voia doar să strice ședința de consiliu și să o conducă, fără ca demnitarul să aibă astfel de atribuții. Acesta a mai precizat că se dorește atacarea hotărârii, astfel încât actualul primar să fie revocat din funcție.
“Marți, 27 septembrie, în urma votului de la Șoldanu, pentru că primarul Iulian a fost găsit incompatibil și a fost suspendat din funcție, viceprimarul a preluat atribuțiile de primar. PSD a mai câștigat un primar, pentru că am revocat cu două treimi viceprimarul în funcție și am numit viceprimar PSD, pe președintele nostru de organizație, Bucur. Dar aș vrea să adaug că avem un prefect nepriceput, nepregătit. S-a prezentat acolo și începea să conducă ședința de consiliu. Dacă o convoca domnia sa, clar avea aceste atribuții, dar fiind ședințele publice, e clar că nu trebuie să te amesteci. Trebuie să asculți și să intervii, dacă constați că se încalcă legea. Nu se încălca legea. Domnia sa voia să strice ședința. Pot să spun că el nici nu cunoștea viceprimarul. El se adresa viceprimarului ca și cum e președinte de ședință. Nu cunoștea nici președintele de ședință. Și atunci, a fost destul de penibil ca un prefect al județului Călărași să nu își cunoască propria organizație. Și domnia sa a mai și candidat la funcția de președinte de Consiliu Județean, și nu cunoaște nici organizațiile. Îmi pare rău că eu constat aceste lucruri, la nivelul județului Călărași, că un prefect este nepriceput și nepregătit într-o situație ca cea a ședinței de Consiliul Local. Am înțeles, din surse, că vor să atace și hotărârile pentru revocarea viceprimarului”, a precizat Vasile Iliuță, în conferința de presă a PSD Călărași, derulată astăzi, 29 septembrie 2022.
“Am ajuns să folosim prefectura ca pe un fel de armă politică”
Dacă neînțelegerile din cadrul Coaliției de guvernare vor continua, la Călărași, Iliuță se va duce la București și va prezenta situația conducerii naționale.
“Eu voi proceda în consecință, în momentul în care se vor da hotărârile de atacare pentru revocare și pentru acea denumire, le voi lua, mă voi duce la București și le voi prezenta conducerii naționale, astfel încât să aibă o întâlnire Coaliția națională și să vadă ce se întâmplă. Dacă la Călărași nu funcționează și prefectul este împotriva dezvoltării… Mi-a atacat hotărârea de dezvoltare a Consiliului Județean, de fapt, 2 hotărâri, le atacă în continuare și nu pot să înțeleg, atât timp cât votul majorității este dat pe anumite hotărâri, tu, ca prefect, controlezi legalitatea? Îl folosesc pe prefect (n.r. PNL-ul îl folosește) ca și cum e bau-baul județului Călărași. Adică, unde nu îi convine PNL-ului ceva, atacă direct toate hotărârile de Consiliu județean, de Consiliu Local. Acum amenință toate primăriile PSD care au primit bani că le va ataca și hotărârile lor de consiliu. Am ajuns să folosim prefectura ca pe un fel de armă politică. Greșit”, a conchis acesta.