Universul copilăriei, expozitie Laura Mara Culea și Cornel Ursu Dobrogea, Muzeul Dunării de Jos din Călărași.
Inocența și bucuria de a fi copil sunt elementele expoziției semnată de Laura Mara Culea și Cornel Ursu Dobrogea.
Cu tehnici și viziuni diferite, aceștia explorează într-un mod original o lume pe care au trăit-o ei înșiși, și pe care o retrăiesc prin copii și nepoți. Și stilurile, și experiența lor artistică sunt diferite, dar sunt unite nu numai de tema portretului, ci și de culorile vii, care să exprime diversitatea trăirilor.
Laura Mara Culea reprezintă o anumită tipologie de fetiță, coborâtă parcă din povești, cu ochii mari și cu plante în păr, într-o abordare plină de fantezie. Pe fondul suprafeței de desenat, tratat în diluții și degradeuri rafinate, se proiectează figurile rotunde, văzute din față, din profil ori din trei sferturi, chipuri ce par a spune povestea copilăriei și a florilor. Aceste alegorii ale verii sunt încărcate de culoare și sunt echilibrate compozițional, armonia lor conferind note particulare graficii Laurei Mara Culea.
De cealaltă parte, Cornel Ursu-Dobrogea evocă tinerețea printr-o serie de lucrări în care avem de-a face cu portretul realist, în care descoperim un pictor preocupat de tonalități vivante, de ritmica tușelor și de un desen coerent, peste care sunt așezate particularitățile cromatice și datele caracterologice ale modelului.
Atent la pensulația picturală, la studiul de drapaj al vestimentației feminine, Cornel Ursu –Dobrogea ne surprinde prin inserarea unor simboluri care să transmit un mesaj. Figuri evocând nu numai copii, ci și adolescenți, au zâmbetul pe buze, sunt vesele, iar reprezentările sunt încărcate de energie benefică.
Puritatea figurilor este susținută de haloul cromatic sugerat in jurul corpurilor. Căutând să cerceteze interiorul și să îl facă vizibil prin adnotări ce indică fascinația omului pentru trăirea sinceră, Cornel Ursu Dobrogea este un pictor al emoțiilor omului. Ana Amelia Dincă.