Unii iranieni se tem că regimul s-a consolidat și este gata de răzbunare
Nicio realitate nu poate ascunde adevărul simplu: în Iran, regimul este mai adânc înrădăcinat decât oricând, iar amenințarea unei revanșe planează încă peste societate. În spațiul public domină imaginile liderilor asasinati sau ale noilor conducători, iar protestele au fost una după alta, au fost un război și apoi o încetare a focului, însă Republica Islamică a supraviețuit. Conform Iranezilor intervievați de BBC în interiorul țării, regimul nu este slăbit, ci mai puternic structurat, iar acum se află într-o stare de răzbunare.
Sana și Diako, un cuplu tânăr din Teheran, reprezintă o generație de oameni educați, cu venituri aparent modeste, care aspiră la sfârșitul autorității clericale. Pentru a spune povestea lor, este necesar să exclamăm cât mai multe detalii pentru a nu pune în pericol identitatea lor; regimul monitorizează cu atenție orice viață asociată cu bârfele sau cu opiniile despre presă. Întâlnirea cu reporterul în creierul unei discuții are loc în dreptul unui parc, unde familiile își plimbau copiii în această perioadă de încetare a focului.
Diako este încrezător că viața poate deveni mai bună. „Se vor schimba lucrurile”, spune el, „este deja o schimbare.” Sana, în schimb, răspunde cu o ironie amară: „Schimbare? A ajuns în mâinile Gardienilor Revoluției. Țara este într-un haos total.” Începând, într-o perioadă în care tensiunile dintre putere și politică au atins un nivel greu de suportat, Sana a simțit cum propriile emoții se modifică după loviturile americane și israeliene. La început nu își dorea războiul, dar pe parcursul conflictului, ea a fost bucuroasă să vadă fiecărui ucis la nivel înalt, pe măsură ce operațiunile vătămătoare păreau să lovească în nucleul Puterii. Însă, pe măsură ce războiul s-a prelungit, a realizat că înlăturarea liderilor nu a adus un regim mai deschis la compromis. „Sunt mulți dintre fostul lor nucleu în picioare. Ceea ce îmi imaginam nu s-a materializat. Totul s-a înrăutățit. Iar noi rămânem cu Republica Islamică. Sunt devastată că au câștigat acest război”, mărturisește Sana.
Este imposibil să se determine amploarea susținerii pentru regim în întreaga societate iraniană. Exista demonstrații regulate de solidaritate organizate de simpatizanți, în timp ce adunările opoziției sunt interzise. Surse din interiorul țării, discutând cu activiști ai opoziției, avocați pentru drepturile omului și jurnaliști independenți, au subliniat un sentiment de anticipație cuprinzător: după încheierea conflictului, autoritatea statului ar putea intensifica campania de represiune împotriva celor care îndrăznesc să critice regimul.
Conținuturi independente indică faptul că un număr semnificativ de oameni au fost închiși în anii anteriori, în contextul protestelor anti-regim, iar raportările recente indică faptul că, în luna ianuarie, peste 53.000 de persoane au fost reținute în timpul acțiunilor de stradă. Odată cu izbucnirea războiului, autoritățile au intensificat controalele și s-au înregistrat deja noi cazuri de reprimare, alimentând o stare de frică și incertitudine în rândul familiilor și comunităților care își doresc o schimbare autentică în noul context de securitate.
În aceste condiții, sprijinul public pentru regim rămâne dificil de cuantificat, iar vocile opoziției rămân în mare parte externe manifestărilor publice. Între timp, imaginea regimului domină spațiul urban, iar predarea puterii în mâinile forțelor armate sub oblăduirea Gardienilor Revoluției contribuie la senzația de inerție politică. Este clar că, în ciuda trăgândelor momentelor de încetare a focului, regimul iranian a consolidat controlul asupra aparatului său de represalii și că viitorul regimului se află încă sub semnul incertitudinii.
În această existență de zi cu zi, tinerii și familiile din Teheran continuă să navigheze între dorința de schimbare reală, temerea represaliilor și responsabilitatea de a supraviețui în cadrul unui sistem care pare să-și păstreze veșnicul obiectiv de dominație politică. Pe măsură ce lumea privește spre Irán, se pune în discuție dacă urmează o perioadă de reforme sau una de consolidare a autorității, într-un context în care orice speranță de compromis rămâne încă fragilă și fragilitatea democrației pare să fie cea mai prețioasă avere a cetățenilor care își doresc o țară în care drepturile să poată fi exercitate liber.
