URMĂREȘTE-NE

SĂNĂTATE

UN TIR PLIN CU PATURI ELECTRICE A AJUNS LA CĂLĂRAȘI! AFLĂ UNDE VOR FI FOLOSITE

Spitalul Județean de Urgență Călărași “Dr. Pompei Samarian” Călărași a primit astăzi o donație de 37 de paturi.

“Afară ați văzut un număr de 37 de paturi primite din partea Asociației “Mâini Deschise”. Parteneriatul pe care noi l-am început acum ceva timp cu dânșii ne arată cât de aproape trebuie și poate să fie comunitatea față de spital. Probabil îi atrage tot ceea ce se întâmplă în spital, lucrurile pe care noi le facem cu o transparență poate cum nu s-a mai văzut și în același timp apar și rezultate. Cele 37 de paturi sunt de terapie intensivă, care vor fi distribuite în mod uniform pe toate secțiile spitalului acolo unde este nevoie ca pacienții să poată fi dirijați în anumite poziții pentru a le facilita o vindecare mult mai ușoară”, a declarat pentru CANAL SUD Bogdan Mihai, managerul Spitalului de Urgență Călărași.

“În urmă cu patru ani am încercat să donăm la spital diferite bunuri, numai că ne-am lovit de un refuz din partea conducerii de la momentul respectiv. Ulterior, când am mai avut ocazia să ne oferim ajutorul, am zis să mai încercam încă odată, iar de data aceasta managerul spitalului Bogdan Mihai a fost foarte încântat și deschis și așa s-a născut frumoasa colaborare între Spitalul Județean Călărași și asociația “Maini Deschise”, ne-a declarat Elisei Nagel, reprezentantul Asociației “Mâini Deschise”.

Continue Reading
La Top