URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

UN TÂNĂR JANDARM DIN IALOMIȚA, SALVATORUL UNUI BĂRBAT CĂZUT INCONȘTIENT PE MARGINEA DRUMULUI

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, jandarm în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Ialomița, i-a salvat viața unui bărbat care a căzut de pe bicicletă. Tânărul se numește Cătălin Gavriloiu, lucrează de un an și jumătate în cadrul Jandarmeriei Ialomița, iar în momentul în care l-a salvat pe bărbat se afla în timpul liber.

Totul s-a întâmplat seara trecută, atunci când tânărul jandarm a observat pe marginea drumului o bicicletă, iar lângă aceasta un bărbat aflat în stare de inconștiență. Imediat, jandarmul a apelat numărul unic de urgență 112 pentru a cere ajutor și a stat lângă bărbat până la sosirea medicilor.

Miercuri, 08 mai a.c., ora  21.00. Cătălin, un jandarm ialomițean, aflat în timpul liber, care se deplasa cu mașina personală spre comuna Sudiți, a observat o bicicletă pe marginea drumului.

Acesta a întors mașina și a orientat farurile către locul respectiv, deoarece s-a gândit că există posibilitatea să fie cineva căzut. Astfel a constatat că era vorba despre un bărbat care a căzut de pe bicicletă.

Jandarmul a evaluat starea bărbatului și a solicitat de îndată, prin apel la 112, prezența unei ambulanțe, întrucât era inconștient, dar cu semne vitale. A rămas alături de persoana rănită până la preluarea de către echipajul medical”, au transmis reprezentanții IJJ Ialomița.

Continue Reading
La Top