Un studiu amplu arată că narcisismul este ereditar
Tulburările de personalitate narcisistă sunt relativ rare, dar trăsăturile asociate lor au fascinat oamenii de știință de-a lungul timpului. Deși cercetările au avansat semnificativ în deceniile recente, rămâne neclar care anume modelează o viziune grandioasă despre sine și un sentiment puternic de îndreptățire, dacă acestea provin mai mult din predispoziții genetice sau din experiențe avute în familie. Este vorba despre vechea dispută natură versus educație, iar studiile cu gemeni reprezintă una dintre cele mai solide abordări pentru a desface ițele complexităților factorilor care contribuie la apariția acestei tulburări.
Un studiu amplu, realizat în Germania, care a analizat structuri familiale de gemeni, indică faptul că tendințele narcisiste sunt influențate în principal de genetică, nu de mediul familial comun. Rezultatele par să contrazică explicațiile psihanalitice tradiționale, care susțineau că o educație“rece” sau o evaluare excesivă a copilului pot alimenta așteptările nerealiste ce ies la iveală ca trăsături narcisiste. Concluzia cercetătorilor este clară: narcisismul este ereditar, iar factorii genetici joacă rolul central în această dinamică.
Studiul a conectat experiențele de viață, trăsăturile de personalitate și componenta genetică a peste 1.300 de perechi de gemeni, adăugând date despre părinți, parteneri și frați non-gemeni din aceleași familii. Pentru evaluarea trăsăturilor de personalitate, participanții adulți au răspuns la întrebări pe o scară de la unu la nouă, indicând acordul față de afirmații precum „îmi doresc ca ceilalți să mă admire”, „îmi doresc ca ceilalți să-mi acorde atenție” și „caut prestigiu și statut”. Cei mai tineri au evaluat, pe o scară de la unu la cinci, afirmații precum „sunt cu adevărat o persoană specială” sau „sunt bun la a-i convinge pe oameni să facă lucrurile în felul meu”. În analiză s-a constatat că părinții și copiii au scoruri asemănătoare în ceea ce privește trăsăturile narcisiste, însă legătura dintre aceste două seturi de scoruri a fost atribuită în totalitate factorilor genetici, iar contribuția mediului comun—stiliile de parenting sau statutul socio-economic—a fost considerată minoră.
Psihologii disting mai multe forme de narcisism, dar trăsăturile comune includ un sentiment de importanță exagerată, o nevoie constantă de admirație și dificultăți în a se conecta empatic cu ceilalți. De cele mai multe ori, specialiștii explică aceste trăsături ca fiind o mască pentru nesiguranța sau pentru o stimă de sine fragilă, care pot apărea în copilărie. În ceea ce privește tratamentul, abordările predominante includ terapia prin conversație, adică psihoterapia, menită să diminueze rigiditatea relațională, să lucreze la conflictele interioare și să faciliteze dezvoltarea unor strategii de comunicare mai sănătoase.
Pe măsură ce datele din studii de amploare se adună, imaginea despre originea narcisismului se clarifică într-un mod care poate influența atât practicanții, cât și familiile. Rezultatele sugerează că predispozițiile genetice pot pregăti terenul pentru anumite trăsături, însă nu exclud în totalitate contribuția mediului în care individul se formează, ceea ce menține deschis spațiul pentru intervenții terapeutice adaptate fiecărui caz. În acest context, înțelegerea mai nuanțată a narcisismului poate facilita intervenții personalizate, cu scopul de a consolida stima de sine și de a îmbunătăți relaționarea cu ceilalți, într-un cadru suportiv și realist.
