URMĂREȘTE-NE

SOCIAL

UN STROP DE BUCURIE, DE PAȘTE, PENTRU SENIORII CĂMINULUI DE BĂTRÂNI DIN CĂLĂRAȘI

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, continuă seria faptelor bune, în Săptămâna Patimilor. În Vinerea Mare, edilul și viceprimarul Nicolae Dragu, dar și alți reprezentanți ai instituției, au oferit pachete cu hrană, pentru o masă îmbelșugată de Paște, seniorilor din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice “Sf. Antim Ivireanul”.

“Nu puteam să uităm de bătrânii noștri, deoarece căminul aparține de primărie și astăzi, împreună cu domnul viceprimar Nicolae Dragu, am vrut să le îmbunătățim un pic viața înainte de Paști, pentru că le-am adus produse tradiționale de Paști, și în felul acesta putem să fim alături de ei. Am încercat să le creăm condiții cât mai bune, acum îmbunătățim și hrana, și mulțumim și Guvernului, pentru că a mărit norma de hrană și atunci, condițiile din ce în ce sunt mai bune la Căminul Antim Ivireanul. Nu facem altceva decât să fim oameni lângă oameni și, așa cum am spus, faptele bune nu se opresc numai de Paști, urmează în tot timpul anului”, ne-a declarat primarul Călărașiului, Marius Dulce.

Continue Reading
La Top