În momentul prăbușirii, un camion și o autoutilitară erau pe pod. Un bărbat a fost rănit, însă starea sa este stabilă. Podul a fost de curând reabilitat.
Prefectul județului Neamț a declarat la Digi24 că podul peste râul Siret s-a prăbușit: ”Din primele evaluări, două autovehicule, un camion și o autoutilitară frigorifică, au suferit în urma accidentului. Verificăm dacă mai sunt și alte autovehicule implicate. Am fost înștiințați de ISU Neamț, acum aproximativ jumătate de oră în urmă. Podul a fost proaspăt reabilitat. Nu știu dacă a fost finalizată lucrarea. O să cerem detalii și va comunicăm. Consiliul Județean cred că este autoritatea contractoare”.
Purtătorul de cuvânt al ISU Neamț a anunțat la Antena 3 că șoferul autocamionului a fost rănit și transportat la Spitalul Municipal din Roman: ”Am fost înștiințați că o parte a podului s-a prăbușit. Pe pod se aflau un autocamion și o autoutilitară. Conducătorul autocamionului a fost rănit și extras de către ceilalți participanți la trafic. El a fost dus la Spitalul Municipal Roman. Este în stare stabilă. Se vor face investigații medicale acolo”.
Podul Luțca a fost redeschis circulației rutiere în luna noiembrie a anului, după ce a fost reabilitat. La vremea respectivă, președintelui Consiliului Județean Neamț prieciza pe pagina sa de Facebook: ”Podul de la Luțca, unul dintre cele mai mari poduri hobanate din țară, lung de 216 metri, se redeschide pentru participanții la trafic începând din seara aceasta. Zilele trecute s-a făcut testul de rezistență pe pod și avem garanția că rezistă unei greutăți de 340 de tone, dispusă după o anumită schemă de încărcare, dar, analizând practic, niciodată nu se va putea găsi pe el o asemenea încărcătură.
Măsurătorile, realizate sub acțiunea sarcinilor statice și dinamice, au dus la concluzia că podul și structura consolidată în ansamblu, prin folosirea fibrelor de carbon și a materialelor speciale, au avut un comportament normal și acest obiectiv reabilitat de către Consiliul Județean Neamț poate fi folosit în condiții de siguranță”.
Primarul localității Sagna a confirmat că podul a fost reabilitat recent și redeschis în toamnă: ”Podul este pe cabluri, cu o lungime de 216 metri. Din imaginile pe care le-am văzut, podul este prăbușit. Este administrat de către Consiliul Județean Neamț. Nu au fost probleme după inaugurare. S-au făcut teste de greutate până să dea drumul circulației. Au fost pe pod opt camioane, a rezistat”.
Sursa: Biziday