URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

UN NOU PROIECT INIȚIAT: TICHETE CADOU DE LA GUVERN PENTRU BĂRBAȚI

Gabriela Firea ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse aduce precizări pe pagina de socializare despre un nou proiect inițiat care va fi în avantajul bărbaților.

Vin cu o veste bună pentru bărbații şi băieţii noştri. Am inițiat un proiect prin care propunem introducerea acordării tichetelor cadou cu ocazia Zilei Bărbatului – 19 noiembrie. Egalitatea de șanse nu este doar despre drepturile femeilor, ci și despre cele ale bărbaților, discriminați mai puțin ce-i drept.

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse continuă, astfel, demersurile de promovare a principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați. De cele mai multe ori, femeile sunt discriminate, dar trebuie să recunoaștem și situațiile în care domnii sunt dezavantajați.

Împreună cu echipa mea de a Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în colaborare cu specialiștii ANES, propunem o modificare a Codului fiscal favorabilă și domnilor.

Prin acest proiect, inițiat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse și pe care îl lansăm în dezbatere publică, continuăm demersurile Guvernului României de promovare a principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați la nivel național. Politicile publice în acest domeniu trebuie să aducă îmbunătățiri semnificative asupra vieții sociale și, în principal, să corecteze acele atitudini și comportamente care ar putea determina excluderea sau marginalizarea persoanelor.

Continue Reading
La Top