URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

UN MONUMENT ISTORIC DIN CĂLĂRAȘI, REABILITAT DE CONSILIUL JUDEȚEAN

Lucrările de reabilitare a Casei Demetriad, locație în care a funcționat Secția de Copii a Bibliotecii Județene “Alexandru Odobescu”, sunt aproape de finalizare, potrivit reprezentanților Consiliului Județean (CJ) Călărași.

Recepția clădirii monument istoric va avea loc în luna decembrie a acestui an. În cadrul Casei Demetriad va fi deschisă Secția Științele Naturii a Muzeului Dunării de Jos.

Instituția este restaurată cu bani europeni, prin intermediul Programului Interreg România-Bulgaria, având o valoare de 1, 5 milioane de euro. Fostul director al Direcției de Dezvoltare din cadrul Consiliului Județean Călărași, Eduard Grama, este cel care a inițiat proiectul. Primăria Silistra este liderul acestui proiect.

Muzeul va fi deschis publicului, în anul 2022. Acesta va cuprinde o podea și o carte interactive, care vor fi amplasate în holul clădirii, în scopul oferirii unor servicii digitale publicului.

Continue Reading
La Top